21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - CS Universitatea Craiova s-a antrenat alături de Petrolul Ploieşti

Fotbal – CS Universitatea Craiova s-a antrenat alături de Petrolul Ploieşti

CS Universitatea Craiova este vecină nu numai de hotel în Belek cu Petrolul Ploieşti, cele două formaţii române se şi antrenează pe terenuri alăturate, orarul fiind acelaşi. „Vă aşteptăm în Liga I”, a fost unul dinte mesajele pe care jucătorii Petrolului l-au transmis craiovenilor, conform site-ului oficial al grupării oltene.

„Dacă ieri, singurul antrenament s-a desfăşurat pe plajă, astăzi de dimineaţă jucătorii Craiovei au luat contact cu mingea, pregătindu-se pe terenul D al bazei sportive. Antrenamentul a fost intens şi a durat o oră, iar la finalul său, oltenii s-au întâlnit cu jucătorii Petrolului, cu care s-au întreţinut minute bune. Petroliştii le-au transmis alb-albaştrilor că liga întâi e mai săracă fără Universitatea şi că abia îi aşteaptă să se lupte la cel mai înalt nivel”, a notat csuc.ro.
Jucătorii echipei CS Universitatea mai au programată astăzi o şedinţă de pregătire, de la ora 15.30. Mâine dimineaţă, Ovidiu Stângă va conduce un nou antrenament, iar după-amiază, de la ora 17.00, se va disputa jocul amical cu Dynamo Dresda II.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS