24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportIlie Balaci va fi prezent la toate meciurile Rapidului din Giuleşti

Ilie Balaci va fi prezent la toate meciurile Rapidului din Giuleşti

În timp ce majoritatea colegilor din Craiova Maxima au ales să susţină fie pe CS Universitatea Craiova, fie pe FC Universitatea Craiova, cu toţii visând la renaşterea fotbalului din Bănie, Ilie Balaci s-a arătat dispus să ajute prin imaginea sa clubul Rapid Bucureşti. Fostul idol de pe „Centralul” din Bănie a fost invitat oficial de clubul Rapid la toate partidele pe care formaţia bucureşteană le va disputa pe Stadionul „Giuleşti-Valentin Stănescu”, după ce acesta a declarat că atunci când aude galeria formaţiei giuleştene îi vine să îşi pună ghetele şi să revină pe teren.

Conducerea clubului Rapid l-a contactat pe fostul jucător al Ştiinţei prin Lucian Ionescu, directorul de imagine al clubului, care i-a transmis că de acum înainte are rezervat un loc în tribuna oficială a stadionului. La rândul său, „Marele Blond” a promis că începând cu partida Rapid – Petrolul Ploieşti, din optimile de finală ale Cupei României, va fi prezent la fiecare meci de pe Stadionul Giuleşti.
Ilie Balaci a declarat că regretul său în ceea ce priveşte cariera de fotbalist este faptul că nu a avut ocazia să joace pentru Rapid. „Regret că nu am jucat în Giuleşti. Sincer, cred că i-aş fi făcut să danseze de fericire de când se termina meciul până etapa următoare. I-aş fi făcut să alerge de drag pe calea ferată, nu de ură, cum şi-au alergat jucătorii. Sunt fantastici. Când îi aud cum cântă, îmi vine să-mi pun ghetele în picioare şi să intru pe teren. Întotdeauna când mă duc pe Giuleşti, mă duc pentru galerie, să-i aud cum cântă tot meciul”, a afirmat Balaci, pentru Fanatik.

 

Viorel Moldovan, măgulit de declaraţiile „Marelui Blond”

 

Antrenorul formaţiei Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că afirmaţiile lui Ilie Balaci reprezintă o motivaţie în plus pentru jucătorii săi tineri. „Contează enorm de mult pentru jucătorii de acum de la Rapid când aud astfel de declaraţii ale unor foşti mari fobalişti. E important că ei (foştii fotbalişti – n.r.) simpatizează Rapidul şi sunt aproape de această echipă. Este superb. Pentru jucătorii noştri sunt importante aceste declaraţii pentru că la un moment dat va veni şi recompensa (n.r. – materială). Motivaţia finaciară este importantă pentru că fiecare are problemele lui, au familii, responsabilităţi, trebuie şi ei să trăiască. Aceste declaraţii ţin de cald să zicem aşa, dar nu şi de foame”, a afirmat Moldovan, conform Mediafax.
Tehnicianul este convins că în situaţia în care Ilie Balaci ar fi evoluat la Rapid, el ar fi rămas unul dintre jucătorii preferaţi ai galeriei giuleştene: „Ilie Balaci a fost un jucător de excepţie, eu l-am prins jucând. Eram un puştan şi mă uitam cu mare interes la Craiova Maxima. Îmi aduc aminte cu plăcere ce făcea Balaci pe teren, era un geniu şi mare păcat că nu a reuşit să joace pentru Rapid. Cred că ridica tribunele în picioare, ar fi avut un impact uriaş în inimile suporterilor rapidişti”.
În vârstă de 57 de ani, Ilie Balaci a evoluat în perioada 1973-1984 la Universitatea Craiova, prima echipă din România care a ajuns în semifinalele unei competiţii europene, în ediţia 1982-1983 a Cupei UEFA. În cariera sa, Balaci a mai evoluat la formaţiile FC Olt Scorniceşti şi Dinamo Bucureşti, fiind forţat să se retragă din activitate în 1988 din cauza unei accidentări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS