22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţi, optimist înainte de Andorra şi Estonia

Piţi, optimist înainte de Andorra şi Estonia

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a afirmat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că reprezentativa ţării noastre are „şanse reale“ de a termina pe locul secund în grupa D a preliminariilor pentru CM din 2014 şi de a se califica la barajul pentru turneul final din Brazilia.
„Ne aflăm pe locul patru în grupă în acest moment, dar cu şanse reale de a termina pe locul doi, dacă vom câştiga cele două partide pe care le mai avem, cu Andorra şi Estonia, iar Ungaria şi Turcia nu vor învinge în «dublele» pe care le au. Acest lucru e foarte posibil, pentru că joacă şi împotriva Olandei. Am avut o şansă mare după meciul cu Ungaria să depindem doar de soarta noastră, dar nu am reuşit să luăm cel puţin un punct cu Turcia, ca să fim mai aproape de baraj. Există şanse mari pentru locul doi, după calculele noastre, pentru că Olanda poate să câştige cu ambele formaţii. Actuala campanie a fost una bună până acum, suntem încă în cărţi pentru locul doi şi pentru baraj. Când am preluat echipa aveam misiunea să formez un lot şi o echipă competitivă pentru preliminariile următoare. N-a fost simplu şi puteam să stăm şi mai rău, dar, datorită valorii jucătorilor, am ajuns aici şi e un lucru bun“, a subliniat selecţionerul României, citat de Agerpres. „Avem nevoie de cât mai multe goluri cu Andorra, dar în primul rând de victorie. În ultimul meci jucat acasă de Andorra, Olanda a înscris foarte greu, prin minutul 50. Nu ne va fi uşor nici nouă acolo. Sper să marcăm şapte-opt goluri dacă e posibil, pentru că va conta la golaveraj între noi şi Turcia. Ungaria, dacă pierde sau face egal în Olanda, iese din calcule pentru locul doi. Trebuie să câştigăm şi cu Estonia, însă vom vedea cum stau lucrurile după partida cu Andorra“, a mai spus Piţurcă.

Convins că Olanda
va juca pe bune

Selecţionerul echipei naţionale nu se teme că Olanda, care are deja asigurat primul loc în grupă, va evolua mai relaxat cu Ungaria sau cu Turcia. „Nu-mi fac probleme că Olanda nu ar evolua mai slab cu Ungaria şi Turcia. Am simţit acest lucru pe pielea mea“, a indicat Piţurcă, făcând aluzie la meciul pierdut de naţionala României cu 0-2 în faţa „portocalei mecanice“ la CE din 2008.
România va întâlni pe 11 octombrie, de la ora 21.30, Andorra, în deplasare, şi pe 15 octombrie, de la ora 21.00, Estonia la Bucureşti, pe Arena Naţională, în ultimele două partide din grupa D a preliminariilor CM 2014. Pentru aceste două acţiuni, Victor Piţurcă a convocat 23 de jucători: portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Bogdan Lobonţ (AS Roma), Cristian Bălgrădean (Dinamo); fundaşi: Alexandru Măţel (Astra), Srgian Luchin (Dinamo), Valerică Găman (Astra), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Florin Gardoş (Steaua), Vlad Chiricheş (Tottenham), Răzvan Raţ (West Ham), Iasmin Latovlevici (Steaua); mijlocaşi: Gabriel Torje (Espanol Barcelona), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Alexandru Bourceanu (Steaua), Ovidiu Hoban (Petrolul), Dragoş Grigore (Dinamo), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Cristian Tănase (Steaua); atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Gheorghe Bucur (Kuban Krasnodar), Gheorghe Grozav (Terek Groznîi), Ciprian Marica (Getafe), Claudiu Keşeru (Bastia).
Comisia de Disciplină a FIFA a penalizat FRF cu 90.000 de franci elveţieni după partida României cu Ungaria, din 6 septembrie, şi cu 15.000 de franci pentru comportamentul neadecvat al suporterilor la meciul cu Turcia, din 10 septembrie, acestor sume adăugându-li-se şi cheltuielile de judecată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS