23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Olt caută reabilitarea

FC Olt caută reabilitarea

Formaţia FC Olt Slatina va întâlni astăzi, de la ora 14.00 (Dolce Sport 2), pe stadionul „1 Mai”, pe Luceafărul Oradea, aceasta fiind prima partidă a etapei a 12-a din Liga a II-a, seria a 2-a. Formaţia antrenată de Corneliu Papură nu se simte deloc confortabil în clasament, ocupând penultima poziţie, iar acest lucru îi determină pe jucătorii de pe malul Oltului să se gândească doar la victorie. „Este un meci pe care trebuie să-l câştigăm pentru liniştea noastră“, a declarat căpitanul celor de la FC Olt Slatina, Cristi Bordea, pentru Gazeta Nouă. „Întâlnim o echipă foarte bună, care joacă bine, nu ne rămâne decât să sperăm că vom câştiga şi vom aduce liniştea“, a completat portarul slătinenilor.
Unul dintre absenţii partidei cu Luceafărul, craioveanul Gabriel Velcovici, a afirmat că nici nu concepe ca FC Olt să irosească cele trei puncte, motivându-şi optimismul cu valoarea lotului. „E clar că nu vom avea un joc uşor, dar nu avem voie să-l pierdem. Avem un lot mai bun, jucăm pe teren propriu şi aceste două aspecte trebuie să conteze foarte mult. Trebuie să ieşim din pasa proastă pe care o traversăm. Eu nu ştiu cât voi mai sta departe de gazon. Medicii nu s-au pronunţat, dar pot să spun că recuperarea decurge bine“, a spus Gabriel Velcovici, pentru GdS. „Baronul“ s-a accidentat în partida cu FC Bihor Oradea, din etapa a 4-a, fiind diagnosticat cu leziune la ligament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS