17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSuporterii Ştiinţei vor să „trezească“ autorităţile

Suporterii Ştiinţei vor să „trezească“ autorităţile

Asociaţia Suporterilor Olteni nu a epuizat acţiunile prin care vrea să demonstreze că Ştiinţa nu moare şi, totodată, să tragă semnale de alarmă cu privire la nepăsarea autorităţilor locale craiovene faţă de situaţia Universităţii Craiova. ASO va întâlni mâine, de la ora 16.00, la baza sportivă „Popeci“, de pe strada Caracal, într-un meci de fotbal demonstrativ, pe Old Boys Craiova Maxima, joc care are rolul de a „suda“ legătura între cele două forţe cu spirit alb-albastru în lupta pentru renaşterea echipei-fanion a Olteniei. „Am vorbit cu cei din Craiova Maxima şi ne-au promis că vor fi prezenţi la această acţiune a noastră, prin care sperăm să trezim autorităţile locale, să ia atitudine, pentru că Ştiinţa trebuie să renască. Poate că autorităţile au nevoie de un imbold de la noi… Cu acest prilej ne vom întâlni idolii şi poate împreună vom fi auziţi de cine trebuie şi astfel să se găsească un plan prin care Universitatea să reapară în fotbalul românesc. Oricum, evenimentul va fi cu siguranţă unul deosebit“, a spus, pentru GdS, unul dintre membrii ASO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS