14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBondrea, supărat pe Ologu

Bondrea, supărat pe Ologu

Antrenorul CS Turnu Severin a explicat câteva din cauzele insuccesului cu Dinamo, arătându-se deranjat de atitudinea mijlocaşului craiovean Marius Ologu

Formaţia CS Turnu Severin nu a debutat aşa cum şi-au dorit toţii oltenii, cu o victorie în faţa rivalei de moarte, Dinamo, dar jocul a mulţumit în mare parte. Bălău şi compania s-au apărat bine în prima repriză, dar la reluare au comis şi câteva greşeli neforţate, cum a fost cea de la golul doi, când Alex Dandea şi Mihai Şteţca nu au fost pe aceeaşi „lungime de undă“, permiţându-i lui Dănciulescu să trimită punctele în „Groapă“. Tehnicianul Marian Bondrea a analizat prestaţia elevilor săi şi a explicat unde s-a greşit. „A fost un joc pe care l-am pierdut şi rămâne de văzut ce facem în partidele următoare, care se anunţă mult mai dificile. Nu am avut probleme fizice, am avut probleme musculare, care ţin de psihic. Asta s-a întâmplat şi cu Vancea, cu Moutinho, şi uite aşa am jucat vreo zece minute fără un om pe teren. La golul doi, Dandea şi Şteţca au pasat-o de la unul la altul, s-au invitat reciproc… greşeli de-ale fotbalului“, a spus Bondrea, care l-a taxat pe mijlocaşul Marius Ologu, considerând că a avut o atitudine nepotrivită: „Vi s-a părut că a jucat bine? Ologu s-a distrat, a avut mingea lui… Jocul era în echipă, nu al unui om. În opinia mea a făcut o partidă foarte slabă, altceva trebuia să facă Ologu“.
Marian Bondrea a explicat şi de ce a început partida doar cu doi jucători aduşi în această vară, punctând că a mizat pe cei vechi considerând că omogenitatea putea fi un atu. „Nu se pune problema că nu au valoare de Liga I cei pe care i-am adus. Echipa care a promovat avea deja o lecţie învăţată, omogenitatea era mai mare, şi am căutat practic să îmbin ceva în jocul lor prin cei doi pe care i-am introdus din primul minut (Buleică şi Pătraşcu – n.r.). Mă interesau foarte mult cei doi străini (Joel Thomas şi Jovan Golic – n.r.), dar nu am reuşit să-i rezolvăm la timp. Poate pe parcurs o să încerc şi ceilalţi jucători noi, să-i bag în circuit. La un moment dat am vrut să fac altceva, să schimb puţin jocul, dar înlocuirile pe care le-am făcut au fost fortuite, jucătorii m-au determinat să le fac“, a spus Bondrea, convins că problemele financiare şi de organigramă se vor rezolva curând: „Sunt probleme inerente şi asta nu ar trebui să ne afecteze nouă parcursul. V-am mai spus, salvarea de la retrogradare nu este un obiectiv al echipei, este mai degrabă o dorinţă. Noi trebuie să îmbunătăţim jocul, rezultatele, şi să tindem la o clasare cât mai sus, nu să ne gândim la salvarea de la retrogradare“.

Jucătorii consideră că rezultatul nu este corect

Jucătorii CS Turnu Severin nu s-au împăcat uşor cu gândul înfrângerii în faţa lui Dinamo, deşi au recunoscut că bucureştenii au un lot mai valoros. „Am făcut o partidă bună şi mulţumim publicului că ne-a susţinut. Noi am încercat să dăm tot ce aveam mai bun şi să câştigăm, dar jocul de fotbal este nedrept câteodată şi Dinamo ne-a marcat un gol pe fondul unei evoluţii bune a noastră. Dănciulescu a fost omul care a făcut diferenţa şi asta demonstrează că Dinamo are o bancă de rezerve mai experimentată, mai valoroasă decât a noastră, şi iată că s-a văzut şi pe tabelă asta. Publicul a fost minunat, ne-a susţinut şi sperăm să ne susţină şi de acum înainte, pentru că avem nevoie dacă vrem să rămânem în prima ligă. Noi vom face totul să câştigăm şi să fie bine“, a spus mijlocaşul Silviu Bălace. „Eu zic că rezultatul este nemeritat, având în vedere prestaţia noastră. Dinamo nu ne-a fost superioară. Am avut destule ocazii, dar n-a fost să fie. Poate la meciul următor vom fi mai eficienţi. Nu avem de ce să comentăm arbitrajul, pe noi ne preocupă jocul nostru şi la urmă rezultatul. Dinamo are o echipă bună şi o să pună probleme şi celorlalţi, au jucători care pot să decidă un meci. Va fi foarte greu să ne menţinem, dar nu imposibil. Păstrăm şanse destule. O să muncim mai mult decât până acum şi sperăm să fie bine“, a punctat Adrian Olah.
Atacantul Cosmin Vancea, care a intrat în istoria Severinului, fiind primul marcator în Liga I, a spus că se bucură pentru gol, însă regretă deznodământul partidei, sperând totodată ca echipa sa să obţină punctele din jocul de vineri, cu FC Braşov: „Mă bucur că am realizat asta, mai ales că este primul gol, şi pe «Municipal», în Liga I, dar sunt trist că nu ne-a ajutat la câştigarea punctelor. Eu zic că meritam mai mult în acest joc, dar punctele sunt la ei. Am avut şi noi şansa noastră, dar asta e. Ei au profitat de două greşeli destul de mari ale noastre şi asta a decis meciul. Trebuie să aducem puncte din deplasare şi eu cred că, dacă avem aceeaşi atitudine ca în meciul cu Dinamo, putem obţine un rezultat bun la Braşov“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS