15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSeverinenii au făcut cale întoarsă de la Herculane

Severinenii au făcut cale întoarsă de la Herculane

Marian Bondrea şi compania nu au găsit condiţii bune de pregătire la Herculane şi au decis să revină la Severin

Formaţia CS Turnu Severin a plecat duminică la prânz spre Băile Herculane, unde îşi propusese să asude toată săptămâna, acesta fiind primul stagiu de pregătire al verii. Planurile oltenilor au fost date peste cap de condiţiile găsite acolo, mai bine zis de lipsa acestora, motiv pentru care staff-ul tehnic a decis ieri după-amiază să revină la Severin. „Nu te puteai pregăti acolo, terenul era tare ca bitumul. Toţi jucătorii s-au ales cu băşici după numai trei antrenamente şi riscau accidentări mai grave. Nu există nici o bază de refacere, nu bazin cu apă, nimic, deci nu avea rost să stăm acolo. Ne vom pregăti la Severin, pentru că avem toate condiţiile necesare. Vom efectua câte trei antrenamente zilnic şi le vom programa, în aşa fel încât să fentăm căldura mare. Nu puteam rămâne la Herculane, mai ales că de săptămâna viitoare vor începe meciurile amicale şi trebuie să reglăm jocul. Momentan, nu a mai apărut nici o noutate în lot şi nici nu ştiu să mai vină cineva săptămâna aceasta, pentru că la noi e mai greu cu banii“, a spus Marian Bondrea, pentru GdS.
„Când am fost noi acolo, totul a fost OK. Din păcate, oamenii nu au mai udat terenul de atunci şi de aici ştiţi ce s-a întâmplat“, a spus unul dintre oficialii severineni.

Amicalul cu AS Roma,
în stand-by

În privinţa celui de-al doilea stagiu de pregătire, oficialii olteni nu l-au parafat, deşi el fusese anunţat că se va desfăşura în Austria în intervalul 2-14 iulie. Cum ofertele venite pe adresa clubului au „năvălit“ şi au fost destul de tentante, conducătorii CS Turnu Severin trag de timp, fiind tentaţi să dea curs unei propuneri din Slovenia, unde urmează ca echipa să fie cantonată în apropierea graniţei cu Austria, la câţiva kilometri de Klagenfurt. Aici, Marius Bălău şi compania ar putea juca un amical de lux, cu AS Roma, însă sunt şi inconveniente care ar putea anula totul. Când au discutat prima oară cu intermediarii, aceştia au spus că amicalele vor avea loc în apropierea oraşului unde vor fi cazaţi oltenii, apoi, când s-au pus pe hârtie toate datele, au constatat că trebuie să se deplaseze minimum 250 km pentru fiecare joc, ceea ce nu a fost agreat de staff-ul tehnic. Ultima discuţie a avut loc ieri-dimineaţă şi lucrurile păreau să se soluţioneze favorabil, un răspuns urmând să fie primit zilele următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS