20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„O victorie cu Uruguay ar fi un succes răsunător“

„O victorie cu Uruguay ar fi un succes răsunător“

FRF a prezentat ieri noul echipament al naţionalei, „tricolorii“ urmând să revină la clasicul compleu galben, asta după ce s-a dovedit că în roşu nu ne-a mers deloc bine. Schimbarea se va produce însă după meciul amical cu Uruguay, programat mâine, de la ora 20.30 (Antena 1), pe „Arena Naţională“.
Prezent la eveniment, selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că o victorie a tricolorilor în meciul amical cu Uruguay ar fi un succes răsunător, considerând că echipa „celestă“ este mult mai bună în acest moment decât Argentina lui Lionel Messi. „De obicei, nu mă gândesc la spectacol într-un meci. Mă gândesc cum să fac să câştigăm acea partidă. Aşa voi face şi acum, când vom întâlni o echipă puternică precum Uruguay. Moralul nostru e foarte bun, echipa e în schimbare şi mulţi băieţi au acum ocazia să joace împotriva unor fotbalişti formidabili. Sper să fim mulţumiţi la final de felul în care am jucat, dar şi pentru jucători ar fi un rezultat răsunător dacă am reuşi să câştigăm. Întâlnim cea mai bună echipă din America de Sud. Argentina stă la coadă acum. I-am mai întâlnit şi în turneul din America, îi cunoaştem, ştiu că practică un fotbal pe contraatac, aşa cum fac şi acum. Dacă ar exista un stadion atât de mare la Constanţa, fiţi siguri că am fi jucat acolo“, a spus Piţurcă.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, speră ca mâine, pe „Arena Naţională“, să vină peste 30.000 de spectatori: „Estimez că vor fi 30.000 de spectatori la meciul cu Uruguay. Echipa naţională este în plin proces de revigorare şi cu orice meci va avea de câştigat în ceea ce priveşte viitorul ei. Când joci cu Argentina sau cu Uruguay, nu poţi juca decât pe acest stadion“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS