9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRadu Voina: Atât am putut

Radu Voina: Atât am putut

Antrenorul echipei naţionale feminine de handbal a României, Radu Voina, a declarat că nu le poate reproşa nimic jucătoarelor sale, care s-au luptat până în ultimele secunde ale meciului cu Croaţia de luni, pierdut cu scorul de 27-28, în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia. Voina a afirmat că, în acest moment, atât poate echipa pe care o pregăteşte, adăugând că doar cei care nu se pricep la handbal puteau spune că România avea şanse la medalii. „În meciul cu Croaţia nu le pot reproşa nimic fetelor. Ba da, pot să le reproşez ceva: la scorul 19-15 am avut trei situaţii de superioritate şi nu am marcat. Adversarele au venit peste noi şi ştim cu toţii cum s-a terminat. Obiectivele noastre nu erau să câştigăm o medalie, ci cu totul altele. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, ci să spunem realităţile. Echipa noastră atât poate deocamdată, îi lipsesc elementele de care avem nevoie. Doar specialiştii, în ghilimele, se gândeau că puteam lua o medalie“, a spus Voina la DolceSport.
Fără România, Campionatul Mondial continuă astăzi cu meciurile din sferturile de finală după următorul program: Rusia – Franţa (ora 15.45), Angola – Danemarca (18.30), Norvegia – Croaţia (21.15) şi Spania – Brazilia (24.00).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII