19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportRaliul de la Rânca promite spectacol şi adrenalină

Raliul de la Rânca promite spectacol şi adrenalină

Pe cunoscutul traseu de la Novaci la Rânca se vor desfăşura astăzi şi duminică etapele 13 şi 14 din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă (CNVC) „Dunlop“ – „Cupa Pandurii Gorj 2011“, singurele desfăşurate în Oltenia. Conform organizatorilor, la start se vor afla 57 de concurenţi, care vor avea de parcurs 5,025 de kilometri, cu o diferenţă de nivel de 342 de metri de la start la sosire. Traseul este prevăzut cu 20 de viraje la 90 de grade sau „ace de păr“, fiind unul dintre cele mai spectaculoase din ţară.
„Avem o tradiţie de zece ani de când organizăm această cursă. S-au înscris 57 de participanţi, dublu faţă de anul trecut. Traseul este extraordinar, s-a pus şi ultima pătură de asfalt. Sezonul se apropie de final şi acum se fac cărţile. Mulţi vor lupta să câştige puncte care să-i ajute să-i adjudece titlul sau să urce pe podium la diferite categorii“, a spus ieri Constantin Ciufrilă, preşedintele ACS AutoCorex Târgu Jiu, care se ocupă de organizarea competiţiei de la Rânca, în parteneriat cu SC PlanExpert Events SRL (integrator profesionist de evenimente) şi Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu.  
Organizatorii aşteaptă cât mai mulţi spectatori, spunând că traseul de la Rânca este singurul din ţară care oferă tribune naturale ideale pentru urmărirea curselor. La raliu şi-a anunţat participarea şi Victor Ponta, deputat de Gorj şi preşedintele PSD.
Ieri au avut loc verificările tehnice şi administrative, iar astăzi, la ora 7.00, se deschide parcul tehnic, apoi, între 8.30-10.00 concurenţii pleacă în recunoaşterea traseului. Între 10.00 şi 13.00, au loc antrenamentele oficiale. Startul manşei I de concurs va avea loc la 14.00, iar a doua – la 15.30 şi se va încheia la 17.00, după care vor fi verificările tehnice finale, afişarea rezultatelor provizorii, apoi definitive. De la 18.30 este programată festivitatea de premiere. Şi etapa de duminică se va disputa după acelaşi program.

O craioveancă,
în luptă cu băieţii

În cadrul etapelor de la Rânca vor concura şi patru sportivi din Craiova. Este vorba despre Codruţ Cioroiu (Mitshubishi Lancer EVO 8) – grupa A, clasa 5, Mihnea Duţescu (Renault Megane) – grupa H, clasa 3, Monica Cojocaru (Peugeut 206) – grupa A, clasa 3 şi Cosmin Opriţoiu (Suzuki Swift GTI) – grupa H, clasa 1.
Monica este singura fată din circuit şi în acest sezon a urcat o dată pe podium, la Teliu, iar în alte curse a avut clasări lângă podium, pe locul 4. Ea are ca obiectiv ocuparea unui loc cât mai bun, după ce anul trecut, primul pentru ea în campionatul naţional, a ocupat locul cinci din 20 de concurenţi la categoria ei. Codruţ Cioroiu vrea titlul naţional. El ocupă locul doi la A şi A5 la numai șapte puncte distanţă de lider. Mihnea Duţescu ţinteşte, de asemenea, să urce pe podium la finalul campionatului. În afară de etapele de la Rânca mai sunt de disputate alte două etape, la Râşnov, la începutul lunii viitoare.

Traseu închis pentru câteva ore

Traseu Novaci – Rânca se închide vineri şi duminică, între orele 7.30 – 13.00, respectiv 14.00 – 17.00, cu ocazia desfăşurării cursei. Turiştii pot avea acces cu maşina spre staţiunea Rânca înainte de ora 7.30, după ora 17.00 sau în intervalul orar 13.00-14.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS