15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii, prinşi în calcule

Găzarii, prinşi în calcule

Contractul lui Jerry Gane a expirat, iar oficialii de la Gaz Metan CFR Craiova ezită să-i prelungească înţelegerea, fiind în discuţii şi cu alţi tehnicieni

Încheind campionatul pe locul zece, conducerea clubului Gaz Metan CFR Craiova nu s-a declarat încântată, pentru că obiectivul (clasarea în primele şapte echipe) nu a fost atins, iar evoluţia a fost oscilantă. Oficialii anunţau cu tărie că imediat după finalul campionatului „atmosfera“ va fi „fierbinte“, pentru că va avea loc o adevărată selecţie în privinţa actualului lot de jucători, urmând să fie demarate discuţiile şi cu fotbaliştii cu ajutorul cărora să se atace promovarea în Liga I. Momentan nu s-a trecut la fapte, şi asta pentru că şefii grupării nu s-au decis dacă să-i propună sau nu prelungirea contractului lui Jerry Gane, tehnician care pare tentat să treacă în tabăra Universităţii Craiova, în cazul în care gruparea-fanion a Olteniei îşi va rezolva problemele. „Nu ştiu dacă va rămâne Jerry Gane sau nu. Nu pot spune nimic în momentul de faţă. Spre sfârşitul săptămânii va avea loc şedinţa Consiliului de Administraţie şi atunci se va decide totul. Nu putem vorbi acum nici despre buget şi nici de lot, chiar dacă noi am întocmit deja o listă cu jucători. În cadrul şedinţei se va face o analiză amănunţită în privinţa viitorului sezon, punem pe hârtie tot ce avem nevoie şi abia apoi tragem linie şi trecem la treabă“, a spus preşedintele Răzvan Lupu, care a reconfirmat faptul că echipa va juca şi în sezonul viitor pe stadionul „Municipal“ din Severin. „Am văzut că în presa centrală a apărut o informaţie potrivit căreia echipa va reveni la Craiova… Fals, avem o înţelegere cu partenerii noştri, domnii Vasile Cârstea şi Gheorghe Frăţică, şi Gaz Metan CFR va evolua, cu siguranţă, tot pe «Municipal». Am postat şi un comunicat pe site-ul oficial în privinţa asta. Sunt numai speculaţii“, a completat oficialul severinean.

Ciobotariu şi Stan stau la cotitură

Oficialii olteni iau în calcul şi schimbarea lui Jerry Gane şi tatonează „piaţa“ antrenorilor, purtând deja discuţii cu doi tehnicieni: Liviu Ciobotariu (Dinamo II) şi Ilie Stan (liber de contract). Ciobotariu este aşteptat zilele acestea la Severin, pentru a se lămuri că „Municipalul“ oferă condiţiile propice performanţei, însă antrenorul şi-ar putea anula „excursia“ pentru că este dorit şi la echipa mare a „câinilor“, alături de Ion Marin. În privinţa lui Ilie Stan lucrurile sunt mult mai simple: „Este adevărat că am discutat cu cei de la Severin, mai exact, cu Răzvan Lupu. În urmă cu trei săptămâni le-am trimis un proiect şi a rămas că mă vor contacta ei după ce îl vor consulta. Sunt dispus să vin, pentru am înţeles că se doreşte promovarea, iar eu am experienţa necesară să duc echipa în Liga I. Am promovat şi cu Gloria Buzău, şi cu FC Brăneşti, ştiu ce am de făcut. După calculul meu, ca să promovezi ar fi nevoie de un buget de aproximativ 1.200.000 de euro. Săptămâna asta probabil o să primesc un răspuns, dacă nu, eu mai sunt în discuţii cu Farul Constanţa…“, a spus, pentru GdS, Ilie Stan.
Până la anunţarea băncii tehnice, oficialii formaţiei Gaz Metan CFR sunt ocupaţi cu dosarul de licenţiere. „Mâine (astăzi – n.r.) voi fi la federaţie pentru licenţiere, trebuie să primim răspunsul. Nu am nici cea mai mică emoţie, suntem în regulă“, a punctat preşedintele executiv al găzarilor, Gheorghe Frăţică.

Juniorii au plecat
în Franţa

Bucurie mare ieri-dimineaţă la stadionul de la „Depou“ din Craiova, când trei grupe de juniori ale clubului Gaz Metan CFR s-au îmbarcat în autocar şi au plecat spre Franţa, urmând să participe la un turneu amical, organizat de Olympique Marseille. Adversarele micilor găzari vor fi aflate abia mâine-seară, când va avea loc şi tragerea la sorţi, competiţia propriu-zisă urmând să debuteze vineri. Delegaţia craioveană este condusă de antrenorii Dorel Toma (grupa 1995/1996), Dragoş Bon (1997/1998), Sorin Chivu (1998/1999) şi ofiţerul de presă Cosmin Cojocăreanu. Iată juniorii care au făcut deplasarea în Hexagon: Cr. Mitrică, Al. Mitriţă, T. Nedelea, L. Sterie, G. Tudorică, An. Săceanu, Al. Popescu, D. Preda, An. Ispas, Cr. Dicu, A. Altinawi, A. Rusanda, I. Amza, E. Roşu, I. Firmon, I. Căpăţână, I. Pădeanu, Şt. Nema, M. Sandu, R. Prenciu, Al. Chivu, R. Ştefan, M. Avram, M. Andreiana, L. Chelu, I. Ciurescu, M. Sandi, Ad. Dumitraşcu, M. Bădoi, R. Dumitraşcu, D. Ene. Sportivii francezi vor întoarce vizita în luna august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS