19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFranţa, noua campioană mondială

Franţa, noua campioană mondială

Formaţia din Hexagon a câştigat duminică seară finala CM din Suedia la handbal masculin, bifând astfel cel de-al patrulea titlu mondial.

Naţionala de handbal masculin a Franţei a câştigat, duminică, la Malmö, cel de-al patrulea titlu mondial (1995, 2001, 2009, 2011), după ce a învins în finală reprezentativa Danemarcei, în prelungiri, scor 37-35 (15-12, 31-31, 34-33), egalând astfel performanţele deţinute de România şi Suedia.
Formaţia din Hexagon a dominat în mare parte finala, dar ultimele minute au consemnat revenirea nordicilor, care au reuşit să egaleze când mai erau trei secunde, 31-31, împingând astfel meciul în prelungiri. În minutul 64, danezii conduceau cu 33-32, dar cel mai valoros jucător de la CM, Nikola Karabatic, a marcat cel de-al zecelea gol al său, relansând lupta pentru aur.
„Cocoşii“, pregătiţi de Claude Onesta, s-au impus în cele din urmă cu 37-35, după o finală în care a avut mari bătăi de cap cu campioana europeană din 2008.
Pentru Franţa au evoluat: Omeyer, Karaboue – Karabatic (10 goluri), Guigou (7), Fernandez (5), Abalo (5), B. Gille (4), Barachet (3), Accambray (2), Joli (1). De partea cealaltă, Danemarca i-a avut pe teren pe: Landin, Rasmussen – M. Hansen (10), L. Christiansen (5), Spellerberg (4), Noddesbo (3), Lindberg (3), Eggert (3), Toft (2), Boesen (2), Knudsen (2), M. Christiansen (1), Söndergaard.

Fair-play în ambele tabere

La sfârşitul partidei de duminică seară, Ulrik Wilbek, antrenorul Danemarcei, echipă care şi-a egalat performanţa din 1967, când a pierdut de asemenea finala CM, în compania Cehoslovaciei, a spus că diferenţa în acest joc a făcut-o un plus de noroc, dar nu a ştirbit însă succesul Franţei.
„Am făcut un turneu foarte bun. Am pierdut o finală în faţa celei mai bune echipe a lumii şi am dovedit că suntem la acelaşi nivel ca şi Franţa. Am avut puţin ghinion în startul partidei, când extrema dreaptă Kasper Söndergaard s-a accidentat. Dar am revenit de fiecare dată şi am egalat Franţa de multe ori. Suntem destul de aproape de francezi ca nivel de joc. Franţa este o echipă mai experimentată decât noi, dar sper ca ambele echipe să se întâlnească în cât mai multe finale. Suntem mândri că am făcut un turneu fantastic“, a spus Ulrik Wilbek, conform handbalvolei.ro.
De partea cealaltă, „strategul“ Franţei, Claude Onesta, s-a declarat încântat de trofeul cucerit: „Acest titlu reprezintă o mare satisfacţie pentru mine, dar trebuie, în primul rând, să le mulţumesc antrenorului şi echipei daneze. Au opus o rezistenţă dârză şi ne-au făcut să dăm tot ce aveam mai bun. Cred că a fost un joc de înaltă calitate şi ambele formaţii au practicat un handbal de cel mai înalt nivel. Şi sunt de acord cu domnul Wilbek. Cred că vom mai juca multe finale pe viitor“.

Spania a luat bronzul

Tot duminică, în finala mică, reprezentativa Spaniei a dispus de ţara gazdă a turneului final, Suedia, cu 24-23 (11-11), câştigând astfel medalia de bronz.
Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat şi echipa turneului: Harvard Tvedten (Norvegia / extremă stânga), Vedran Zrnici (Croaţia / extremă dreapta), Bertrand Gille (Franţa / pivot), Mikkel Hansen (Danemarca / inter stânga), Dalibor Doder (Suedia / centru), Alexander Petersson (Islanda / inter dreapta), Thierry Omeyer (Franţa / portar).

CM din Suedia
Clasament final: 1. Franţa, 2. Danemarca, 3. Spania, 4. Suedia, 5. Croaţia, 6. Islanda, 7. Ungaria, 8. Polonia, 9. Norvegia, 10. Serbia, 11. Germania, 12. Argentina, 13. Coreea de Sud, 14. Egipt, 15. Japonia, 16. Algeria, 17. Slovacia, 18. Austria, 19. România, 20. Tunisia, 21. Brazilia, 22. Chile, 23. Bahrein şi 24. Australia.
Conform regulamentului, echipele de pe locurile 2-7 la CM din Suedia s-au calificat direct în turneele preolimpice 2012, în timp ce campioana mondială, Franţa, a obţinut calificarea directă la JO de la Londra.
Următoarele două ediţii ale CM vor avea loc în Spania (2013) şi Qatar (2015).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS