18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportStatistica, de partea francezilor

Statistica, de partea francezilor

Istoria întâlnirilor cu francezii nu este favorabilă românilor, din totalul de 14 confruntări, reprezentanţii noştri câştigând doar 3, alte 4 încheindu-se la egalitate, golaveraj 15-21. În partidele oficiale, România a suferit 2 înfrângeri (11 octombrie 1995, România-Franţa 1-3, Preliminarii Euro 1996; 10 iunie 1996, Franţa-România 1-0, Grupe Euro 1996) şi a remizat în 4 întâlniri (ultimele 3 partide directe).
Franţa nu a mai câştigat contra tricolorilor din 13 februarie 2002, atunci ei impunându-se cu 2-1 (gol Ganea pentru noi). Ultima oară când noi am învins s-a întâmplat într-un amical jucat pe 8 aprilie 1972, 2-0 la Bucureşti, goluri Iordănescu şi C. Dinu. Pe pământ francez, ne-am impus doar o singură dată, pe 22 martie 1967, Franţa-România 1-2.
Totuşi, există şi o parte pozitivă: antrenorul Răzvan Lucescu nu a pierdut niciodată împotriva francezilor. Dacă din postura de selecţioner a remizat la Paris (5 septembrie 2009, Franţa-România 1-1), el a mai disputat alte două partide cu francezii pe banca Rapidului. Pe 3 noiembrie 2005, giuleştenii au învins, în primul meci din grupele UEFA, pe Rennais cu 2-0, unul dintre marcatori, D. Niculae aflându-se şi acum în lotul naţionalei. Al doilea duel cu reprezentanţii din Hexagon s-a consemnat în ediţia 2006/2007 de Cupă UEFA, tot în faza grupelor, pe 19 octombrie 2006, Rapid-PSG 0-0.
Statistică de
Liviu Manolache

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS