Gabi Boldici: Trei puncte şi pentru ziua mea!

Autori


Fost jucător şi antrenor la Universitatea, Boldici îşi aniversează ziua de naştere după derbiul Rapid – Craiova şi vrea un cadou simbolic pentru el, dar foarte important pentru fosta lui echipă, victoria alb-albaştrilor în Giuleşti.

 

Boldici a prefaţat derbiul de mâine seară cu Rapidul astfel: „Este un meci în care Universitatea Craiova ar putea să profite de haosul din Giuleşti, deja cunoscut: nemulţumirea suporterilor, contestarea şi renunţarea lui Nae Manea la conducerea tehnică a echipei – cel puţin aşa scriu astăzi (ieri – n.r.) ziarele ş.a.m.d. Oltenii trebuie însă să se impună pe teren cu acea ambiţie care a caracterizat Ştiinţa legendară. Băieţii ar trebui să treacă şi peste momentul critic al accidentării lui Florin Costea, golgheterul alb-albaştrilor. Asta-i viaţa de fotbalist! Vreau să-l încurajez în mod public pe Florin, să fie tare şi să aibă încredere în el. Costea este un talent deosebit, dar Craiova are jucători care ar putea să-l suplinească".

 


„Ştiinţa nu-i echipă de retrogradare“

 

Gabi, care duminică împlineşte 53 de ani, a completat: „Pronostic? Ştiinţa nu-i echipă de retrogradare, iar sâmbătă seară trebuie să demonstreze pe teren că locul ei este mai sus în clasament. Asta-i opinia mea, că Universitatea este o echipă valoroasă, iar cu timpul Craiova va confirma. Nici prin cap nu-mi trece că s-ar putea să se repete umilinţa din 2005, atunci când Universitatea a retrogradat. Revenind la derbiul de mâine, cum spuneam, Craiova trebuie să profite de haosul din Giuleşti şi să joace cu mult curaj, astfel încât la final tabela de marcaj să fie în favoarea echipei-fanion a oltenilor. Să joace cu determinarea din întâlnirea cu FC Braşov, cu ardoarea din partida cu Poli Iaşi şi atunci n-au cum să piardă. Nici un egal n-ar fi rău în Giuleşti, dar aş vrea victorie. Pentru ei, că au mare nevoie de puncte acum, dar şi pentru… mine. Duminică îmi aniversez ziua de naştere, iar trei puncte în Giuleşti ar fi cel mai tare cadou pentru mine!".



Comenteaza acum

12 Comentarii

  1. Mec said:

    La multi ani si multa sanatate! …doresc sa fiu primul di familie , care iti ureaza “La multi ani!” Mec

  2. Iuliana said:

    LA MULTI ANI si un cadou frumos ( cel pe care vi-l doriti ) !

  3. kibitz said:

    Vrabia malai viseaza si……….olteanu prazu cat casa

  4. Aqvila said:

    LA MULTI ANI BOLDI.
    Boldici îi transmite lui Florin Costea să fie tare şi să aibă încredere în el…Curaj maestre,COSTEA._____ ____________________
    @Lucian Cazan.
    Eu,vreau sa vad articol scris de tine aici,si conditiile reale precum STIINTA,a ajuns sa joace la Severin.Vreau sa vad scris de tine,cine a fost COCARDA,principala impingand la situatia de azi,pt ca,inclusiv postari la articolu de fata,vad ca nimeni nu pomeneste de numele faimoasei insule Solomon (ISLANDS),ori oare,unde este Vinovatu…?.
    Pt Adrian Mititelu,baete daca ai oferte vinde,nu astepta sa-ti zica tie suporterii ce? fi i sigur ca aduci la echipa echivalentu,si asta,pt ca exista atatea filiere.ADRIAN,NU UITA CA STIINTA DINTOTDEAUNA A DAT NATIONALEI CE I MAI BUNI FOTBALISTI…si toti din pepiniera noastra.
    AVEM TALENTE.

  5. Aqvila said:

    Intrebarea de mai sus se refera la articolu>Echipă bogată, obiectiv modest…RASPUNDE CAZANE.

  6. unu de pe Severinului said:

    …Oooooo, La multi ani nea Gabi, la multi ani….Sanatate , bani, ca restu vine de la sine cica ….?…; – ))…..si, unde va chefuiti, tot la Caru cu stele la Beharca…sau ceva mai select de data asta ?…; – )))….sa fi fericit nea Gabi !!!!!

  7. Gura pacatosului said:

    La multi bai Burta !
    Te-ai cam Bosorogit..
    Cu gura aurita….
    Sper ca proroc ai devenit

  8. eugen76 said:

    PLANG SI STRIG DEGEABA!..Nu vreau sa fiu rautacios, dar echipa noastra de suflet va retrograda din liga 1..Vreti argumente? Va dau argumente. Nici macar Capelo nu mai poate face ceva.Jucatorii nu sunt de vina decat cativa dintre ei . Lotul este foarte slab valoric si aici nu este vina jucatorilor,care atat pot ,ci este vina celor care l-au construit .Este tragic,unde s-a ajuns . Nu mai avem individualitati, jucatori care sa faca diferenta. Si din acest motiv ne-am transformat intr-o echipa de pluton.Chiar daca reusim un rezultat bun in giulesti, mi-e greu sa cred ca putem sa rezistam pana la capat. Avem de suferit de fiecare data cand o echipa joaca in viteza cu noi, sa nu mai vb de subtirimea lotului.In atac nu are cine sa dea gol, la mijloc Prepelita cateodata nu se vede, iar apararea e varza bine.Cu aceasta atitudine si cu aceasta frica de a castiga, nu cred ca o sa ne mai bucuram noi de victorii. De acum inainte toate echipele o sa joace agresiv, mai in viteza, o sa isi doreasca mai mult victoria, doar noi asteptam sa pice din cer cele 3 puncte. Am sa dau cu bata in multe balti fara sa-mi pese de cat de tare o sa oracaie broscarii care vad fotbalul cu ochelari de cal. Nu ma consider ziarist, nu am vreo facultate de jurnalism si nu am nevoie de acreditarea nimanui pentru a-mi spune opinia. Nu scriu cu ochii pe contoarele de la Trafic si nu am pretentia sa aderati la parerile mele. Scriu pentru a-mi explica mie ce se intampla cu Universitatea. Pe cei de pe craiova maxima i-am scutit de ceva timp de o rusine. Nu tin neaparat sa-mi apara numele pe toate site-urile. Nu am asemenea vanitati. Mi-am castigat in schimb dreptul de a fi injurat.Timpul imi va da dreptate vei vedea.

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 26 martie 2010

Actualitate

» Olt: Un copil a încercat să se sinucidă pentru că n-a primit suficienţi bani de la părinţi
» Vai de gunoiul nostru!
» Deputatul Gust, suspect de fals în declaraţii
» Astăzi se deschide Dedeman
» Secretul reţelei
» România trece la ora de vară
» De la Craiova la Roma sau Milano, cu 118 euro
» Craiova: Căldură până la sfârşitul lunii
» Centura Severinului, ţinută pe loc pentru doi kilometri
» Craiovenii nu pierd subvenţiile la căldură
» Craiova: Te faci controlor sau te dau afară!
» Cutremur de 6,2 grade în Chile
» Craiova: S-a făcut curăţenie la „blocul groazei“
» Craiova: Simulare de incendiu la Mercur
» Studenţii şi elevii pot solicita până pe 21 aprilie ajutorul pentru cumpărarea unui calculator
» Mandat european pentru un gorjean
» Boc: Peste 17.700 de locuinţe au fost cumpărate prin “Prima Casă”, majoritatea cu două camere
» DNA a trimis instanţei supreme cererea de arestare a senatorului Cătălin Voicu

Local

» Suspecţii de contrabandă cu arme, cercetaţi în libertate
» Cătuşe pentru traficanţii de carne vie
» Liderii sindicali din învăţământ au protestat pe banii lor
» Aprobare pentru viaţă

Gorj

» Explozie mortală la o conductă petrolieră
» Funcţionari angajaţi ilegal în primăriile din Gorj

Sport

» 77 de minute după 77 de zile
» Pandurii, cu Dumnezeu înainte!
» Echipă bogată, obiectiv modest
» Gabi Boldici: Trei puncte şi pentru ziua mea!
» Oncescu, la Caracal
» Echipele de volei încep turneele
» Gorjenii spun adio play-off-ului
» SCM-U, învinsă la Mediaş
» Ema ţinteşte trofeul de la Namangan
» Olăroiu, lider în L.C. Asiei

Bani & Afaceri

» Craiova are una dintre cele mai mari saline din ţară

Sanatate

» Reumatismul care atacă inima
» Mituri despre longevitate
» Efectele abuzului de antibiotice
» Din vară vom plăti mai mult la sănătate

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Proiect-pilot pentru salvarea staţiunii Băile Herculane
» Vacanţa de Paşte – în pelerinaj
» Agenda evenimentelor
» Apariţii editoriale
» Fereşte-te de radar!
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!

Top