14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii, pe ultima sută de metri

Găzarii, pe ultima sută de metri

Gaz Metan CFR Craiova îşi calculează paşii rămaşi până la reluarea campionatului.  „Pregătirile au decurs foarte bine până acum şi nu ne-a rămas decât să ne perfecţionăm jocul, pentru că ne aşteaptă un retur dificil, în care ne-am propus să câştigăm cât mai multe puncte şi să ocupăm un loc cât mai bun. Am discutat cu Jerry Gane şi am stabilit să mai jucăm două amicale. Pentru miercuri (mâine – n.r.) am vorbit cu cei de la Prometeu, iar sâmbătă vom întâlni, în principiu, pe Armata Craiova. Momentan, nu am decis orele de disputare, dar ne-am înţeles ca ambele amicale să se dispute la Depou. De săptămâna viitoare vom pregăti partida de la Cluj, cu Universitatea, unde vrem să obţinem cel puţin un punct“, a spus Gheorghe Frăţică, preşedintele grupării craiovene, care ieri a împlinit 57 de ani. „Aş vrea să punctez că problemele medicale au dispărut, doar Sorin Chivu şi Patrian Trifu nu sunt apţi sută la sută, dar se vor reface până săptămâna viitoare. În zilele următoare vom definitiva şi lotul, urmând să mai cooptăm un jucător valoros, care a evoluat în Liga I“, a conchis Frăţică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU