22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPellissier n-a uitat de Chivu

Pellissier n-a uitat de Chivu

Jucătorul care l-a accidentat pe fundaşul lui Inter susţine că s-a interesat de starea de sănătate a românului.

Atacantul echipei Chievo Verona, Sergio Pellissier, a declarat într-un interviu acordat cotidianului Corriere dello Sport că a fost preocupat de starea de sănătate a lui Cristian Chivu, căruia i-a provocat o fractură craniană în timpul meciului cu Inter.
„L-am vizitat atunci când a fost internat în spital şi pot să spun că e un băiat simpatic şi puternic. Am fost tot timpul preocupat de starea lui, pentru că nu e normal să-ţi rişti viaţa în timpul unui meci de fotbal. El a înţeles că nu a fost ceva voluntar din partea mea atunci când s-a petrecut incidentul respectiv. Sunt mulţumit că starea lui s-a îmbunătăţit şi că totul este în regulă acum după ce a fost operat“, a declarat Pellissier.
Cristian Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu Chievo, disputat pe 6 ianuarie. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, Chivu fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona.
El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.

Românul poate începe antrenamentele

Cristian Chivu a primit luni acordul medicilor formaţiei milaneze pentru a reveni la antrenamente, a anunţat ieri Gazzetta dello Sport. „Chivu a primit vestea pe care o aştepta de la doctori; era condiţia necesară şi suficientă, deoarece el abia aşteaptă această revenire. Deci, după ceva mai mult de o lună de la incidentul cu Pellissier şi intervenţia chirurgicală la cap aferentă, din 6 ianuarie, românul redevine azi (marţi – n.r.) jucător activ“, a notat sursa citată. Publicaţia italiană a adăugat că fundaşul român va reîncepe pregătirile cu un program gradual de recuperare, iar o posibilă revenire pe gazon ar putea avea loc la finalul lunii martie: „Programul de pregătire prevede o reabilitare treptată, un nou tip de antrenament fizic, cu o condiţie esenţială: Chivu nu poate atinge mingea cu capul până la sfârşitul lunii februarie. O măsură dictată din motive de prudenţă, pentru că, de fapt, controalele medicale au fost liniştitoare. Profesorul Broggi, neurochirurg şi consilier al clubului Inter, a confirmat că, în fapt, craniul jucătorului e în stare excelentă şi prin urmare cursul postoperatoriu a fost în conformitate cu previziunile şi aşteptările. Acum, situaţia va fi actualizată zilnic, în funcţie de rezultatul pregătirilor, dar testele medicale de ieri i-au oferit jucătorului un stimul pentru a indica o revenire în mod real pe teren până la sfârşitul lunii martie. În acest punct, cheia cea mai importantă este aspectul psihologic“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS