Energia Rovinari a primit o corecţie la Târgu Jiu de la campioana CSU Ploieşti, scor 86-63 (23-17, 22-10, 20-17, 21-19), gorjenii terminând prima parte a campionatului pe locul 14, deasupra locurilor retrogradabile. Baschetbaliştii lui Theo Evans au făcut pe Moş Crăciun înaintea jocului, oferindu-le spectatorilor bomboane, însă nu au reuşit să îndulcească amărăciunea unui tur ratat. După ce a fost spulberată anul trecut la 29 de puncte la Târgu Jiu, Energia, cu o echipă mult sub valoarea celei din sezonul precedent, şi-a luat măsuri de precauţie şi a încercat doar să limiteze proporţiile scorului. Theo Evans a ordonat o apărare în zonă, tactică de la care nu a abdicat nici o clipă, invitându-i pe ploieşteni să arunce din spatele semicercului. CSU Ploieşti s-a desprins din primele minute, 7-0, iar când Energia s-a apropiat periculos, 11-8, arbitrii i-au protejat pe campioni prin câteva decizii care au iritat spectatorii. Trei greşeli mari în favoarea oaspeţilor au departajat echipele în primul sfert, 17-23. Evans a mers pe mâna lui Lupusavei în sfertul doi, dar acesta nici nu a îndrăznit să arunce la coş, astfel că Ploieşti a intrat la cabine cu un avantaj liniştitor, 45-27. Arnautovic a rulat rezervele după pauză şi Energia a putut reduce din diferenţă, 42-55, dar revenirea în teren a lui Burlacu şi Hargrove le-a tăiat elanul gazdelor, sfertul trei încheindu-se cu scorul de 44-65. Când scorul o luase razna, 53-80, iar tabela indica doar două minute rămase de joc, Theo Evans a introdus în teren şi rezerve, Gliga, Alionescu, Stroescu şi Ilie, primul debutând cu acest prilej în turul campionatului. Fiecare şi-a trecut în cont câte două puncte. Un fapt incredibil pentru un meci de baschet, Energia a faultat doar de zece ori în tot meciul, Griffin fiind cel mai „dur“, cu trei greşeli. Pentru Energia au jucat: Tyner (4 puncte), Troupe (18), Lupusavei, Gliga (2), Ilie (2), Apostol (6), Isleam (2), Alionescu (2), Griffin (15), Amărghioalei, Stroescu (2), Barber (10).
Sfârşit de coşmar
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei