17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportLa Ştiinţa vine un străin

La Ştiinţa vine un străin

Anunţul a fost făcut ieri de Silvian Cristescu, team-managerul Universităţii, care a recunoscut că Adrian Mititelu negociază cu mai mulţi antrenori din străinătate, urmând să aleagă unul pentru a pregăti Ştiinţa, în cazul în care Piţurcă nu va fi convins să vină în Bănie. „Craiova va avea sută la sută un antrenor străin, olandez sau de altă naţionalitate, doar în cazul în care nu ne vom înţelege cu Piţi“, a punctat Silvian Cristescu pentru GSP. Aceeaşi sursă precizase cu o zi înainte că Mititelu ar fi în discuţii avansate cu olandezul Luc Nijholt (48 de ani), care a jucat, printre altele, la AZ Alkmaar, FC Utrecht, Motherwell, Swindon Town şi FC Volendam. Antrenor liber de contract, Nijholt s-a călit trei sezoane în liga secundă olandeză, la Stormvogels Telstar, iar în sezonul 2008/2009 a fost „secundul“ lui Co Adrianse la FC Red Bull Salzburg (Austria). Chiar dacă nu s-a stabilit încă antrenorul, jucătorii străini ai Ştiinţei au fost anunţaţi că trebuie să se prezinte la reunirea echipei pe 8 ianuarie, cu trei zile mai devreme decât românii din lot, probabil pentru a fi preîntâmpinate situaţii mai puţin plăcute, cum ar fi absenţa unor jucători la începutul pregătirilor de iarnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII