11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Micul Balaci“, propus în Bănie

„Micul Balaci“, propus în Bănie

Nu doar Cosmin Gângio-veanu s-ar putea întoarce la Universitatea, ci şi Andrei Ionescu. Pe lângă talentul lor, cei doi mai au ceva în comun legat de Universitatea: ambii au plecat din Bănie după ce s-au certat cu finanţatorul Adrian Mititelu. În ceea ce îl priveşte pe „Micul Balaci“, ştirea că s-ar putea întoarce la Craiova a venit dinspre Bucureşti. Site-ul craiovamaxima.ro, citând surse din cadrul clubului Steaua, susţine că mijlocaşul oltean i-a fost propus lui Mititelu chiar de Gigi Becali. Conform aceleiaşi surse, Becali, care a plătit o jumătate de milion de euro pentru Andrei Ionescu, vrea 200.000 de euro ca să-l lase pe jucător să evolueze la Ştiinţa, iar fotbalistul să fie deţinut în continuare în coproprietate. „Pe mine nu m-a anunţat nimic domnul Becali. O să vorbesc cu dânsul şi apoi o să decid. Alte comentarii nu fac“, a comentat ieri Andrei Ionescu. La rândul său, Victor Ionescu, tatăl fotbalistului, a recunoscut că este foarte important ca fiul său să îşi găsească o echipă la care să joace meci de meci, după ce antrenorul Mihai Stoichiţă l-a trimis la formaţia a doua. „Nu ştiu ce să zic acum, n-am discutat cu nimeni de la Steaua sau Craiova acest aspect. Totul depinde de Andrei, iar cel mai important este ca el să joace“, a spus Ionescu senior. Rămâne de văzut dacă Mititelu va da curs ofertei şi în ce condiţii se va materializa aceasta, având în vedere că ar mai trebui stabilite şi alte detalii, cum ar fi durata înţelegerii şi ce se va întâmpla după „expirarea“ acesteia sau cine va plăti salariul jucătorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII