16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEnergia are meci greu la Odorhei

Energia are meci greu la Odorhei

Energia Pandurii Târgu Jiu se vede obligată să joace două meciuri foarte importante în economia clasamentului turului Ligii Naţionale de handbal masculin în decurs de numai trei zile, după ce Federaţia Română de Handbal a refuzat solicitarea gorjenilor de a disputa partida cu Poli Timişoara, din etapa a XII-a, luni, 7 decembrie. Echipa lui Vasile Stângă întâlneşte astăzi, de la ora 18.00, în deplasare, pe HC Odorhei, una dintre contracandidatele la cupele europene, iar duminică, de la ora 11.00, primeşte la Târgu Jiu vizita formaţiei Poli Timişoara. În condiţiile în care Stângă are doar 11 jucători de câmp valizi, misiunea Energiei este infernală.
„E periculos să joci două meciuri în trei zile. Suntem impotenţi în faţa Federaţiei. Am vrut să jucăm luni cu Timişoara, dar am fost refuzaţi. Aşa că nu avem ce face, după o deplasare la Odorhei din care venim vineri dimineaţă, sâmbătă facem un antrenament şi duminică dimineaţă intrăm iarăşi la joc. E greu să pregăteşti un meci cu un singur antrenament, însă trebuie să ne adaptăm acestui ritm“, a declarat tehnicianul Vasile Stângă. Ca să se menţină pe podiumul Ligii Naţionale, Energia nu are voie să piardă la Odorhei.
„Este un meci foarte important din mai multe motive. Dacă vrem să terminăm pe podium trebuie să câştigăm acolo. Este foarte important pentru că şi adversarul este contracandidat la un loc de cupe. Le cer băieţilor mei o mobilizare exemplară. Putem câştiga dacă marcăm goluri pe contraatac şi faza a doua. Dacă luptăm cu ei din atac poziţional este greu, au un portar foarte bun – pe Bârză – şi o apărare masivă. Le-am spus băieţilor că au datoria să terminăm turul cu fruntea sus şi să nu ne batem joc de munca noastră. HC Odorhei este foarte periculoasă pe teren propriu, are un public care cunoaşte handbalul, aşa că în anumite momente pot pune presiune pe adversari şi arbitraj. A fost delegat cuplul Pavel – State, arbitri buni din România“, a mai spus Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS