15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHenry s-a simţit abandonat

Henry s-a simţit abandonat

Atacantul Thierry Henry a declarat ieri, pentru cotidianul L’Equipe, că s-a simţit abandonat după meciul cu Irlanda, în care a comis un henţ înaintea golului ce a adus calificarea Franţei la Cupa Mondială, dar a precizat că nu se va retrage din echipa naţională.
„M-am gândit şi la retragere. Însă, m-am hotărât, mă voi lupta până la capăt. În ciuda a tot ce s-a întâmplat şi a faptului că m-am simţit abandonat, nu îmi voi lăsa ţara. A doua zi după meci şi chiar încă o zi după aceea, m-am simţit singur, cu adevărat singur. Abia după ce am dat publicităţii un comunicat au reacţionat şi cei de la federaţia franceză“, a spus Henry. Thierry Henry regretă entuziasmul pe care l-a manifestat la golul precedat de henţul său: „Nu trebuia să reacţionez astfel. Însă, sincer să fiu, a fost o reacţie incontrolabilă. Regret asta“.
După meci, presa irlandeză l-a calificat drept „trişor“ pe Thierry Henry, considerând că naţionala Irlandei a fost „furată“ în meciul cu Franţa. Deşi Thierry Henry a declarat că rejucarea acestui meci ar fi „cea mai corectă soluţie“, FIFA a anunţat vineri, pe site-ul oficial, că meciul dintre cele două reprezentative nu se va rejuca, deoarece deciziile arbitrilor luate în timpul partidelor sunt considerate definitive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU