19.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDaniel Niculae şi-a revenit

Daniel Niculae şi-a revenit

Atacantul român a adus trei puncte preţioase lui Auxerre, înscriind golul victoriei în partida cu Lille din Ligue 1.

După un sezon 2008/2009 în care de multe ori a fost penibil, atacantul Daniel Niculae a început să înscrie pentru Auxerre. Ultima sa reuşită pentru gruparea de pe „L’Abbe Deschamp“ s-a dovedit decisivă pentru câştigarea celor trei puncte puse în joc în meciul cu Lille, din etapa a 10-a a campionatului Franţei, încheiat cu scorul de 3-2.
Fostul rapidist a deviat în minutul 82, cu capul, de la zece metri, centrarea lui Capoue, din banda dreaptă. Niculae a rămas pe teren pe toată durata partidei, iar acesta a fost al doilea gol din acest sezon. Prima reuşită a sa fusese consemnată în etapa a 5-a, după un an şi cinci luni de „secetă“. Totuşi, pentru evoluţia sa din meciul de duminică împotriva lui Lille, cotidianul L’Equipe nu i-a acordat decât nota 5 atacantului român. Cel mai bun în opinia publicaţiei franceze a fost considerat Jelen, notat cu 7, pentru reuşitele sale din minutele 36 şi 78. Golurile oaspeţilor au fost înscrise de Gervinho (‘26) şi Frau (‘40). În clasament, Auxerre ocupă locul al şaptelea, cu 17 puncte.

Bordeaux, de neoprit

Campioana en-titre a Franţei, Girodins Bordeaux, şi-a continuat parcursul bun din ultimul timp şi a învins pe teren propriu, cu 3-0, pe Le Mans. Golurile formaţiei antrenate de Laurent Blanc au fost marcate de Ovono (‘3 autogol), Chamakh (‘68) şi Bellion (‘83). Bordelezii au 22 de puncte după zece etape şi s-au instalat în fruntea clasamentului, la un punct distanţă de AS Monaco. Monegascii s-au impus şi ei, în deplasare, cu 3-1, pe terenul nou-promovatei Boulogne. Au marcat Park (‘36) şi Nene (‘85 şi ‘90), iar pentru gazde a punctat Blayac (‘65). Olympic Lyon a pierdut la scor întâlnirea din deplasare cu Nice, elevii lui Claude Puel încasând patru goluri. Bagayoko (‘17), Cissokho (‘40 autogol), Hellebuyk (‘69) şi Remy (‘75) l-au învins pe rând pe portarul Vercoutre, iar Ederson a salvat onoarea oaspeţilor în minutul 85, stabilind totodată şi scorul final la 4-1. Lyon rămâne totuşi pe podium, ocupând locul al treilea, cu 30 de puncte.
Partida dintre Marseille şi Paris Saint Germain, ce ar fi trebuit să se dispute duminică seară, s-a amânat în ultimul moment, deoarece mai mulţi jucători ai oaspeţilor au contractat virusul gripei porcine. Suporterii lui PSG au apucat însă să ajungă la Marseille, oraş în care au provocat mai multe incidente.

Rezultatele din Ligue 1
În Franţa s-a consumat a zecea rundă din prima ligă. Iată rezultatele înregistrate: Bordeaux – Le Mans 3-0, Boulogne – Monaco 1-3, Grenoble – Nancy 1-2, Saint-Etienne – Valenciennes 0-2, Sochaux – Lorient 1-0, Rennes – Montpellier 3-0, Auxerre – Lille 3-2, Lens – Toulouse 0-2, Marseille – PSG nu s-a jucat. Clasament: 1. Bordeaux 22 puncte, 2. Monaco 21p, 3. Lyon 20p, 4. Montpellier 20p, 5. Marseille 17p, 6. Lorient 17p, 7. Auxerre 17p, 8. Rennes 16p, 9. Valenciennes 16p, 10. Sochaux 15p, 11. Toulouse 14p, 12. Nancy 14p, 13. PSG 11p, 14. Nice 10p, 15. Lille 10p, 16. Saint-Etienne 10p, 17. Boulogne 9p, 18. Le Mans 8p, 19. Lens 8p, 20. Grenoble 0 p.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII