10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCe se întâmplă, Cîrţule?

Ce se întâmplă, Cîrţule?

Condescu i-a cerut socoteală lui Cîrţu (foto) după cele două înfrângeri de pe teren propriu, impunându-i să nu piardă în următoarele trei etape, cu Dinamo, Gaz Metan Mediaş şi Unirea Urziceni.  

Insuccesele cu Internaţional Curtea de Argeş şi Oţelul Galaţi i-au deranjat pe oficialii clubului Pandurii, care i-au solicitat lui Cîrţu o explicaţie. Nefolosirea unor jucători, atmosfera din vestiar şi jocul fără orizont etalat de „panduri“ în unele partide disputate în acest sezon sunt chestiunile care îl frământă pe preşedintele Condescu înaintea jocului cu Dinamo Bucureşti. Şeful grupării gorjene l-a convocat ieri pe Sorin Cîrţu să lămurească aceste aspecte, dar mai ales să ofere soluţii de redresare. „Vom analiza şi cu Sorin Cîrţu să vedem ce se întâmplă de am pierdut două meciuri în acelaşi mod, cel cu Internaţional Piteşti şi cu Oţelul. Nu ridic acum pretenţii să spun că suntem de neînvins pe teren propriu, dar am primit şase goluri acasă şi am luat bătaie după ce am condus de trei ori! Să vedem ce putem remedia, să nu pierdem în următoarele două partide de acasă, meciuri foarte grele cu Gaz Metan Mediaş şi Urziceni, şi la Dinamo“, a spus Condescu.

Fotbal, nu circ

Vehiculata înlocuire a lui Sorin Cîrţu cu Cristiano Bergodi nu este confirmată şi de preşedintele Marin Condescu. „Bergodi este un subiect de presă. Din păcate, un an nu mai poate să antreneze în Liga I. Nu a fost în discuţie nici un moment schimbarea lui Cîrţu cu Bergodi sau cu altcineva“, a ţinut să precizeze Condescu. Odată reconfirmat în funcţie, Cîrţu trebuie să ofere şi un joc pe măsura aşteptărilor, mai mari de 1,5 puncte pe meci, deşi tehnicianul afirmase că aceasta este limita echipei sale. „Am pierdut două meciuri, iar reacţia publicului ar trebui să-i pună pe gânduri pe jucători şi antrenori, care au văzut clar că noi nu am jucat nimic. Îi cer lui Cîrţu ca echipa să joace. Cel mai îngrijorător lucru, în afară de meciurile cu Vaslui şi CFR, este că noi nu am jucat un fotbal nemaipomenit, ci am avut noroc. Chestia aia cu «să joci prost, dar echipa să câştige» nu ţine. Vom analiza din punct de vedere fotbalistic ce se întâmplă pentru că din punct de vedere administrativ nu există nici un impediment ca echipa să nu joace. Avem 12 puncte…, tot văd acele declaraţii ale lui Cîrţu cu 1,5 puncte pe meci… S-ar putea ca acest coeficient să se strice dacă noi continuăm să pierdem meciuri pe care le avem în mână. Valoarea jucătorilor este peste locul pe care-l ocupăm acum în campionat fiindcă au fost aduşi acei jucători pe care şi i-a dorit… Ba chiar şi-a dorit jucători pe care i-am lăsat să plece după ce nu au confirmat la Târgu Jiu“, a reacţionat preşedintele „pandurilor“.

Condescu vrea atitudine în „Groapă“

Pandurii vor avea o misiune dificilă etapa viitoare, în „Groapă“, fiind nevoiţi să convingă pe toată lumea că acele trei puncte puse în joc în partida cu Dinamo nu fac parte din înţelegerea dintre cele două cluburi în cazul „Ilie Iordache“. „Dacă noi vom juca la Dinamo cum am jucat repriza a doua cu Oţelul înseamnă că toată lupta pe care am dus-o din punct de vedere administrativ cu FRF şi LPF nu-şi are nici un suport fiindcă toată lumea va înţelege că a fost un circ ieftin şi ne-am dus să ne predăm. Indiferent de scor, trebuie să fie atitudine, să fie clară acea voinţă a jucătorilor de a demonstra că se duc să joace şi nu să se predea, cum s-a întâmplat în partea a doua cu Oţelul – când atitudinea a lăsat mult de dorit. Dacă vrem să ne câştigăm respectul pe care ni l-am câştigat opunându-ne Ligii şi Federaţiei, nu trebuie să pierdem la Dinamo“, a declarat Condescu. Totuşi, acesta oferă şi circumstanţe atenuante echipei sale în cazul unei înfrângeri. „Depinde cum pierdem la Dinamo. Poţi să joci foarte bine şi să fie erori de arbitraj, şi atunci e o problemă, sau să pierzi fiindcă ai o atitudiune pasivă. Dacă se va adeveri a doua variantă, va fi foarte grav pentru că le va da apă la moară celor care au spus că tot circul acesta a fost creat să fie o diversiune înaintea meciului cu Dinamo“, a mai spus Condescu. Nici măcar prietenia dintre Gigi Neţoiu şi Sorin Cîrţu nu trebuie să alimenteze o înfrângere sigură a pandurilor în Ştefan cel Mare. „Poţi să fii prieten cu foarte mulţi oameni, dar ceea ce se întâmplă în teren trebuie să demonstreze cu adevărat că eşti prieten“, a mai afirmat Condescu. Acesta a menţionat că, dacă vor învinge pe Dinamo în Ştefan cel Mare, „pandurii“ îşi vor stabili singuri prima de joc: „Le-am spus şi înainte de meciul cu Steaua să bată ei şi le dau primă cât cer. Aşa este şi cu Dinamo“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU