15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim s-a distrat cu HCM Buzău

Oltchim s-a distrat cu HCM Buzău

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a jucat ieri pe propriul teren cu HCM Buzău, în cadrul etapei a opta a Ligii Naţionale. Fără Motogna, Maier, Lecuşanu, Tamaş, Gheorghe şi Nechita, echipa antrenată de Ivica Rimanic a avut parte de un joc lejer, pe care l-a câştigat fără prea mari probleme. Chimistele au condus încă din debutul întâlnirii şi la pauză aveau deja un avans considerabil, scor 18-13. În partea a doua a întâlnirii, în poarta oltencelor a intrat Luminiţa Huţupan Dinu, în locul Talidei Tolnai, şi Oltchim a primit un singur gol în 17 minute, scorul luând proporţii: 30-14 (’47). În finalul întâlnirii, Rimanic a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie, dar oaspetele nu au putut recupera din handicap. La final a fost 37-19 şi campioanele îşi menţin avansul de trei puncte faţă de principala contracandidată la cucerirea titlului naţional, Rulmentul Braşov. Vâlcencele i-au dedicat victoria unguroaicei Rita Borbas, care ieri şi-a serbat ziua de naştere. Pentru Oltchim au marcat: Avădanii (7 goluri), Manea (2), Gatzel (3), Szucs (4), Puşcaşu (4), Vădineanu (3), Meiroşu (5), Ardean (6), Ţăcălie (2), Borbas (1).

În runda viitoare, programată pe 28 decembrie, Oltchim va juca un meci foarte important, în deplasare, pe terenul clujencelor de la Universitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS