23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCâştigurile Ferrari nu mai sunt un mister

Câştigurile Ferrari nu mai sunt un mister

Boss-ul Formulei 1, Bernie Ecclestone, a replicat dur după afirmaţiile venite din partea preşedintelui „Căluţului cadrat“, Luca di Montezemolo, mărturisind cât câştigă scuderia italiană din acest sport comparativ cu alte echipe. „Ferrari câştigă mult mai mult decât oricine. Şi ei ştiu foarte bine, nu sunt atât de proşti, dar nici atât de inteligenţi. Ei fac cu circa 80 de milioane de dolari mai mult. Când câştigă campionatul constructorilor, aşa cum s-a întâmplat sezonul acesta, au primit cu 80 de milioane de dolari mai mult decât McLaren dacă ar fi câştigat aceasta“, a spus şeful „Marelui circ“. „Singurul lucru pe care nu l-a menţionat este surplusul de bani pe care Ferrari îl ia faţă de celelalte echipe şi alte avantaje de care echipa a beneficiat de-a lungul timpului“, a replicat Ecclestone, ale cărui afirmaţii vin după comentariile lui Di Montezemolo, care aprecia că F1 nu este condusă într-o manieră normală, transparentă, nu are nevoie de un dictator, iar echipele ar trebui să obţină o cotă mai mare din câştig.

Ferrari este cea mai de succes echipă din Formula 1, singura care a fost prezentă şi la startul Campionatului Mondial în 1950. Până acum nu a fost un secret că echipa din Maranello are, ca recunoaştere a importanţei sale speciale, o cotă mai mare de câştig din veniturile obţinute de competiţie, dar este pentru prima dată când este vehiculată şi o cifră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS