15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia, fără medalii la CE

România, fără medalii la CE

După eşecul cu Norvegia, 31-37 (14-19), România a ratat calificarea în semifinalele CE de handbal feminin din Macedonia şi va juca astăzi pentru locurile 5-6 cu Croaţia.

Tricolorele aveau nevoie de un rezultat pozitiv în întâlnirea cu Norvegia, pentru că Spania egalase la puncte România după victoria în faţa Ungariei, 23-21, şi ibericele aveau avantajul rezultatului direct. Tricolorele au ratat prezenţa în semifinale, acolo unde Norvegia va întâlni Rusia, iar Spania va juca împotriva Germaniei. Campioana olimpică şi europeană en-titre, Norvegia, nu a lăsat României nici o şansă, deşi şi-a menajat două dintre jucătoarele de bază. Conduse la pauză cu 14-19, elevele lui Radu Voina au sperat până în minutul 34, când Norvegia avea un avantaj de doar două goluri, scor 21-19. Din acel moment, nordicele au marcat de şase ori consecutiv fără a primi vreun gol şi soarta meciului era jucată. Pentru România au marcat: Neagu (7 goluri), Elisei (6), Manea (4), Meiroşu (4), Geiger (3), Lecuşanu (3), Amariei (3) şi Balint (1).

Voina: Au fost multe vise pentru semifinale

Fără Rădulescu şi Maier, accidentate la Euro, fără Vărzaru, Beşe, Stanca sau Luca, rămase acasă din diverse motive, „tricolorele“ nu au mai avut consistenţa necesară pentru a se lupta pentru medalii.
„Am vrut să facem un rezultat bun, s-a încercat mult, dar nu s-a putut. Norvegia este mai bună decât noi. La începutul CE am spus că am venit să ne merităm locul. Au fost multe vise pentru semifinale, dar acum suntem obligaţi să jucăm pentru locurile cinci-şase. Probabil acesta este locul pe care îl merităm“, a spus selecţionerul Radu Voina.
„Am vrut să revin la naţională înainte de acest european, dar problemele de la spate m-au împiedicat să joc. Această generaţie ar fi meritat să încheie cu o performanţă mai bună la turneul din Macedonia. Este păcat pentru jucătoarele prezente acolo. Lecuşanu şi Dinu s-ar putea retrage de la naţională după acest turneu. Până la următoarea Olimpiadă avem timp să creăm o nouă echipă valoroasă. Avem o pepinieră destul de bună. Meciul cu Spania a fost decisiv, dar nu ştiu ce s-a întâmplat acolo“, a afirmat şi Steluţa Luca, interul Oltchimului, care a urmărit jocul la televizor.
După ce a încheiat grupa principală I pe locul trei, România va juca astăzi pentru locurile cinci-şase cu Croaţia, echipă care a ocupat aceeaşi poziţie în grupa principală II. „Fetele se vor mobiliza şi vor bate Croaţia. Radu Voina va rămâne selecţioner, dar el trebuie să fie mai aspru cu fetele“, a punctat preşedintele FRH, Cristian Gaţu.

Ardean: Calificarea s-a pierdut cu Spania

Extrema Oltchimului şi a naţionalei, Valentina Ardean-Elisei, a fost foarte dezamăgită după partida pe care România a pierdut-o în faţa Norvegiei şi crede că soarta calificării în faza următoare s-a jucat la meciul cu Spania. „Trebuia să învingem Spania. Acolo s-a pierdut calificarea în semifinale. Cine a avut încredere în noi de la început ştie ce valoare avem şi mulţumim încă o dată pentru susţinerea fanilor. Din păcate, nu am putut mai mult în faţa Norvegiei, o echipă cu adevărat puternică“, a spus Ardean.
Portarul Oltchimului, Luminiţa Huţupan Dinu, care a avut o evoluţie ştearsă contra Norvegiei se consideră principalul vinovat de ratarea calificării.
„Mă consider principala vinovată. Îmi cer mii de scuze pentru că în meciul cu Norvegia nu am fost în stare de nimic. După meci, le-am felicitat pe fete pentru modul în care au luptat şi au evoluat, cum s-au zbătut, atât în apărare, cât şi în atac. Eu însă nu le-am ajutat cu nimic. Parcă am fost drogată“, a explicat Huţupan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU