14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMeci greu pentru fetele lui Pătraşcu

Meci greu pentru fetele lui Pătraşcu

Echipa feminină de fotbal Sporting Gaz Metan Craiova întâlneşte mâine, de la ora 11.00, pe stadionul din Işalniţa, formaţia Ripensia Timişoara, într-un meci din cadrul ultimei etape din turul Diviziei A.
Jucătoarele oltene, pregătite de antrenorul Sorin Pătraşcu, întâlnesc echipa de pe locul doi şi le aşteaptă un meci foarte greu.
În acest sezon fetele de la Ripensia au obţinut câteva victorii la scor de handbal, 31-0 cu Finnforest Comaneşti, 18-0 cu Galaxy Ploieşti şi 15-0 cu Şantierul Naval Constanţa.
Partida de la Işalniţa va fi arbitrată de o brigadă craioveană formată din Cătălin Găman la centru, ajutat la cele două linii de Daniel Mitruţi şi Constantin Mihai. Înaintea acestui joc, oltencele ocupau locul cinci în clasament, iar joia viitoare mai au de disputat un meci restant, pe stadionul „Extensiv“, cu Şantierul Naval Constanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS