13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDerbi oltean la Severin

Derbi oltean la Severin

Echipele masculine de handbal HC Delignit Mehedinţi şi CS Universitatea Craiova se înfruntă astăzi, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, într-un derbi oltean contând pentru etapa a şasea din returul I al Diviziei A, seria D. Partida se anunţă extrem de interesantă, mai ales că ambele formaţii se află în luptă directă de urmărire a liderului, HC Arad. Craiovenii ocupă locul doi în clasament, cu 20 de puncte, cu trei mai puţin decât echipa de pe primul loc, în timp ce Delignit ocupă poziţia a treia, cu 19 puncte. Gazdele, antrenate de Lucian Talabă şi Victor Petcu, au terminat la egalitate, acum două runde, partida de pe teren propriu cu HC Arad. CS Universitatea are o misiune foarte grea, mai ales că antrenorii Paul Stuparu şi Cătălin Popescu au probleme de lot.
„Ne aşteaptă un joc dificil, mai ales că mulţi dintre jucătorii de bază sunt indisponibili. Ruseanu încă nu şi-a revenit după o accidentare, iar Bârlogeanu, Mărgineanu şi Cordescu sunt nerefăcuţi complet. Cât despre importanţa partidei, pot spune că cine bate în această dispută continuă lupta de urmărire a liderului şi păstrează şanse pentru promovare“, a spus antrenorul principal al craiovenilor, Paul Stuparu.
Partida va fi arbitrată de cuplul Drăgănescu / Eremia, ambii din Târgu Jiu. În prima întâlnire din acest sezon, în turul I, CS Universitatea Craiova s-a impus pe teren propriu cu scorul de 44-33. Într-o partidă jucată în avans în cadrul rundei de astăzi, Romvag Caracal a învins pe teren propriu LPS Banatul Timişoara, scor 33-24.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS