13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGane vrea Cupa României în Bănie

Gane vrea Cupa României în Bănie

Ştiinţa va întâlni CSM Ploieşti în şaisprezecimile Cupei României. Gruparea prahoveană, antrenată de Valeriu Răchită, este nou-promovată în liga a doua şi a eliminat în faza anterioară pe Steaua II, formaţia bucureşteană avându-i în componenţă, printre alţii, pe Abel Moreno, Rada, Neaga şi A. Ionescu. Meciul dintre Universitatea şi CSM se va disputa la Ploieşti, pe 15 sau 16 octombrie.
„Nu putem spune că suntem deja calificaţi. Nu subestimăm adversarul. CSM Ploieşti este o echipă bună, care în acest moment este pe primul loc în Seria I a ligii secunde şi trebuie să tratăm cu seriozitate acest meci. Ar fi frumos să ajungem cât mai sus, dacă se poate chiar să câştigăm trofeul. Au fost momente plăcute atunci când am ridicat Cupa deasupra capului“, a spus „secundul“ Ştiinţei, Jerry Gane, pe site-ul oficial al clubului.
În replică, Veleriu Răchită a declarat: „Cred că va fi un meci spectaculos. Am anticipat oarecum adversarul, pentru că am asistat la partida lor cu Unirea Urziceni. Universitatea formează o echipă puternică, deşi este tânără. Nu ne gândim la fazele superioare ale Cupei, cred că mai degrabă voi trimite pe teren o echipă combinată, formată din jucători de bază şi din cei mai puţin utilizaţi. Nu ne va părea totuşi rău dacă se va întâmpla un accident şi ne vom califica“.
Celelalte meciuri din şaisprezecimile Cupei României sunt: FCM Târgu Mureş – Dinamo, Minerul Lupeni – Unirea Urziceni, „U“ Cluj – CFR Cluj, Sportul Studenţesc – Steaua, Petrolul Ploieşti – Rapid, CFR Cluj II – FC Timişoara, Internaţional Piteşti – FC Argeş, Tricolorul Breaza – Oţelul Galaţi, Gaz Metan Mediaş – Dunărea Galaţi, CFR Timişoara – Gloria Bistriţa, Cetate Suceava – Gloria Buzău, FCM Bacău – Pandurii, CSM Vâlcea – CS Otopeni, FC Braşov – Farul, Poli Iaşi – SC Vaslui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS