13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRose vrea în cupele europene

Rose vrea în cupele europene

Fotbalistul cu cele mai multe minute jucate în tricoul Universităţii Craiova în campionatul trecut, Joshua Rose, este convins că în noul sezon alb-albaştrii vor lăsa o impresie mult mai bună, echipa având potenţial să se lupte pentru un loc în cupele europene. Fundaşul australian de bandă stângă crede că prin pregătirea făcută în această vară Ştiinţa a devenit mai puternică, fiind în prezent o formaţie greu de învins.
„Ne-am antrenat din greu, mai este puţin până începe campionatul şi suntem mai concentraţi ca niciodată. Se vede că atunci când suntem toţi pe teren şi jucăm la sută la sută din capacităţile noastre formăm o echipă foarte greu de învins. Nu spun că vom termina campionatul pe primele două locuri, dar sper să începem sezonul bine, pentru că asta ar fi foarte important pentru moralul nostru. Avem o echipă valoroasă şi, dacă startul va fi unul bun, orice se poate întâmpla. Oricum, cred că putem termina în primele şase echipe în noul sezon“, a spus Rose.
La rândul său, jucătorul responsabil cu banda dreaptă, Ovidiu Dănănae, şi-a propus un singur lucru: să nu-i dezamăgească pe suporteri. „Sperăm ca în noul sezon să nu ne dezamăgim fanii, să începem bine campionatul şi să jucăm curajos. Asta este cel mai important“, a afirmat Dănănae.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS