14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPrezentare cu minerii

Prezentare cu minerii

Universitatea dispută astăzi primul amical al verii în faţa propriilor suporteri şi ultimul înainte de debutul sezonului, partida de prezentare fiind în compania echipei lui Zdrîncă şi Apetrei.

Ca şi în vara trecută, meciul de prezentare a Universităţii Craiova va fi în compania unei echipe modeste, Jiul Petroşani, „minerii“ lui Alin Simota activând în Liga a II-a. Pentru oltenii lui Nicolo Napoli şi Jerry Gane, partida de verificare de astăzi cu Jiul încheie seria amicalelor din această vară, fiind, de fapt, primul meci al Ştiinţei în faţa propriilor suporteri şi al doilea de la revenirea din turneul efectuat în Germania şi Olanda. Întâlnirea este programată pe terenul de la „Extensiv“, la ora 18.30, intrarea fiind liberă.
Din păcate, oltenii vor juca primele două meciuri de acasă, cel cu Poli Iaşi (sâmbătă, 26 iulie) şi cel cu Farul Constanţa (etapa a III-a) fără spectatori – din cauza interdicţiei dictate de FRF. După toate probabilităţile, şi următoarele trei partide de acasă ale Universităţii se vor desfăşura tot fără spectatori, deoarece gazonul de pe „Ion Oblemenco“ are unele probleme din cauza căldurii excesive din această vară, ceea ce face ca revenirea alb-albaştrilor pe fostul „Central“ să se amâne până la toamnă. În această situaţie, Ştiinţa va trebui să joace tot pe „Extensiv“, stadion care nu a fost omologat de FRF.
În meciul de astăzi, Napoli va trimite în teren, exceptându-l pe portarul Nicuşor Bănică, pus pe liber de către club, majoritatea jucătorilor aflaţi în lot, dar antrenorul italian şi-a cristalizat, aproape în totalitate, formula de start în noul campionat.

Napoli, mulţumit de pregătire

Nicolo Napoli a şi anunţat, de altfel, că se gândeşte ca împotriva Jiului Petroşani să nu alinieze cel mai bun unsprezece, fotbaliştii cel mai solicitaţi în această vară urmând să fie menajaţi. „Este ultimul test înaintea sezonului, dar va fi mai mult o apariţie în faţa suporterilor, pentru că m-am edificat până acum în privinţa potenţialului jucătorilor. Deja ne gândim la prima etapă, când vom întâlni Poli Iaşi. Meciul cu Jiul va fi o ocazie să ne prezentăm în faţa publicului nostru, mai ales că au trecut două luni de când nu ne-a văzut, iar următoarele cinci meciuri de acasă vor fi cu porţile închise“, a precizat italianul.
„Sunt mulţumit de modul în care ne-am pregătit. Rămâne să se vadă rezultatele în campionat. Ne aşteaptă un sezon greu, majoritatea echipelor s-au întărit, dar şi peste noi a mai trecut o perioadă în care am fost împreună şi în care ne-am omogenizat şi mai mult. Sper să ne apropiem de forma maximă cât mai repede“, a adăugat Napoli.

Jiul, trei meciuri amicale într-o săptămână

Adversara de astăzi a Universităţii şi-a început pregătirile precompetiţionale pe 4 iulie, dată la care a efectuat vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Craiova. Amicalul în compania Ştiinţei este al treilea jucat de „mineri“ în această săptămână. Miercuri, Jiul a învins pe Minerul Lupeni cu 5-2, iar joi s-a impus în faţa echipei CS Sânandrei cu 3-1. În lotul echipei hunedorene, încă nedefinitivat, se află, printre alţii, Gabriel Apetrei, fost legitimat la Universitatea Craiova, dar căruia i s-a reziliat contractul din cauza unei abateri, şi Daniel Zdrîncă, fost la FC Extensiv şi FC Caracal. În meciul de joi, noul antrenor al Jiului, Haralambie Antohi, a început partida cu câteva dintre noutăţile „minerilor“: Zdrîncă – Răduţoiu, Oneţ (de la IS Câmpia Turzii), Pintilii, Boboc – Istinie, Filip, Apostol (Minerul Lupeni), Vădrariu – Chiţu (Minerul Lupeni), Antohi, iar după pauză a trimis în teren încă nouă jucători aflaţi în pregătire. La începutul săptămânii viitoare, Jiul va pleca într-un cantonament centralizat de pregătire în Ungaria.
Pentru „mineri“, amicalul cu Universitatea este considerat cel mai tare din perioada de pregătire. Tocmai de aceea, antrenorul Puiu Antohi a anunţat că echipa sa vine în Bănie să dea alb-albaştrilor o replică pe măsură. „Este cel mai tare amical al verii pentru noi şi chiar avem de gând să-l tratăm serios. Mergem la Craiova să-i chinuim pe olteni, nu venim ca simpli parteneri de întrecere. Este un meci serios şi-l vom trata ca atare“, a declarat tehnicianul hunedorenilor, care va sosi în Bănie cu 24 de jucători, „exact cei cu care voi pleca în Ungaria şi cu care vom ataca noul sezon în Liga a doua“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII