21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportScholes a dus-o pe Manchester în finală

Scholes a dus-o pe Manchester în finală

Manchester – Barcelona 1-0

(0-0 în tur)

Stadion „Old Trafford“. Spectatori 75.061. A marcat: Scholes ’14. Manchester United: Van der Sar – Hargreaves, Ferdinand, Brown, Evra (Silvestre ’90+3) – Nani (Giggs ’77), Scholes (Fletcher ’77), Carrick, Park – Cristiano Ronaldo, Tevez. Antrenor: Sir Alex Ferguson. Barcelona: Valdes – Zambrotta, Puyol, Milito, Abidal – Xabi, Yaya Toure (Gudjohnsen ’88), Deco – Messi, Iniesta (Henry ’61) – Eto’o (Bojan ’72). Antrenor: Frank Rijkaard. Cartonaşe galbene: Carrick, Cristiano Ronaldo / Zambrotta, Deco, Toure. A arbitrat: Herbert Fandel (Germania).

 

Barcelona nu a reuşit nici măcar să înscrie pe „Old Trafford“, iar echipa lui Alex Ferguson s-a impus la limită şi se pregăteşte acum pentru derbiul englezesc din finala Ligii Campionilor.

 

 

 

Manchester United va fi prezentă la Moscova pe 21 mai, unde se va disputa finala Ligii Campionilor. Echipa pregătită de Alex Ferguson a reuşit, graţie unei execuţii de excepţie a lui Paul Scholes, să o elimine pe Barcelona, impunându-se cu 1-0 în manşa a doua a semifinalelor, după rezultatul de 0-0 înregistrat în tur.

Partida de pe „Old Trafford“ a început într-un ritm alert, care s-a menţinut până la fluierul de final. Fără Wayne Rooney, United s-a bazat în special pe accelerările lui Cristiano Ronaldo. Prima cursă a fenomenului portughez s-a consemnat după doar câteva minute de la fluierul de start, când defensiva catalană a reuşit cu greu să-l blocheze pe fotbalistul desemnat recent cel mai bun jucător din Premier League. Acelaşi Ronaldo a luat o acţiune pe cont propriu în minutul 14, a fost deposedat de Zambrotta, dar mingea a ajuns la veteranul Paul Scholes, care a şutat din prima de la 25 de metri, mingea oprindu-se în vinclul din stânga al porţii lui Valdes.

Barcelona a replicat imediat prin Lionel Messi, care a pătruns cu uşurinţă prin apărarea engleză, dar şutul său a fost respins de Van der Sar. La poarta cealaltă, Cristiano Ronaldo
l-a servit pe sud-coreeanul Ji-Sung Park la marginea careului, şutul acestuia trecând la o palmă de bară. În minutele 34 şi 37, Deco de la oaspeţi a trecut pe lângă egalare, cu două şuturi din afara careului. Spre finalul primei părţi, Van der Sar a avut o ieşire neinspirată, de care nu a reuşit să profite Eto’o.

 

Ronaldo, pericolul numărul unu

 

La începutul reprizei secunde, Cristiano Ronaldo a încercat să dea mai multă consistenţă şi continuitate acţiunilor lui Manchester şi a reuşit să creeze panică în axul central defensiv al oaspeţilor. La una dintre aceste şarje ofensive iniţiate de portughez, Yaya Toure a avut o intervenţie foarte bună la starul lui Manchester. A fost apoi rândul lui Carlos Tevez să-l pună la încercare pe Valdes, iar alt jucător al lui Manchester, Nani, a şutat peste poartă din poziţie bună. Văzând că echipa sa nu mai pune probleme în atac, în minutul 60, Frank Rijkaard a apelat la serviciile atacantului francez Thierry Henry, pe care l-a introdus în locul lui Iniesta. În minutul 72, olandezul l-a aruncat în luptă şi pe tânărul Bojan Krkic. Alex Ferguson, antrenorul gazdelor, a făcut şi el două schimbări, introducându-i pe Giggs şi Fletcher, în locul lui Nani, respectiv Scholes.

Henry a avut două bune ocazii de a restabili egalitatea. Mai întâi, la o lovitură de colţ, a reluat cu capul în braţele lui Van der Sar, iar la faza următoare a pătruns pe stânga, dar a şutat la fel de slab, fără probleme pentru portarul olandez. Cristiano Ronaldo a mai avut o acţiune din care putea să se înscrie, portughezul trimiţând la firul ierbii puţin pe lângă poartă, în urma unei acţiuni pe partea dreaptă.

 

Asalt final, fără rezultat pe tabelă

 

În ultimele minute ale întâlnirii, Barcelona a iniţiat un adevărat asalt asupra careului lui Manchester United. Catalanii au trimis o ploaie de centrări, dar apărătorii englezi au fost în zi de graţie şi au îndepărtat de fiecare dată pericolul. Dacă meciul tur a fost sărac în faze de poartă, întâlnirea de pe „Old Trafford“ a ţinut cu sufletul la gură asistenţa din primul minut până la fluierul final.

Manchester s-a calificat pentru a treia oară în finala Ligii Campionilor, englezii câştigându-le pe precedentele două. În sezonul 1967-1968, United s-a impus cu 4-1 în faţa Benficăi, iar în stagiunea 1998/1999, elevii lui Alex Ferguson au învins cu 2-1 pe Bayern München, la capătul unui meci memorabil. De data aceasta, Manchester va avea parte în finala de la Moscova de un duel englezesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS