Fotbaliştii Universităţii se pregătesc în linişte pentru derbiul Olteniei şi vor să profite de faptul că gorjenii au jucat aseară în Cupă.

În timp ce alb-albaştrii trag tare la antrenament, pentru a spăla ruşinea din Gruia, dar şi pentru a-şi asigura o primăvară liniştită, conducătorii clubului vorbesc despre importanţa partidei cu Pandurii. Managerul sportiv, Ovidiu Stîngă, a spus că, în cazul unei victorii cu gorjenii, Universitatea va avea parcursul din finalul sezonului trecut. Ieri, Ilie Balaci, managerul general al Ştiinţei, a încercat să îi încurajeze pe juveţi. „Între Universitatea şi Pandurii au fost mari diferenţe în prima etapă. Pandurii au fost bătuţi categoric, iar noi ne-am bătut singuri! Dacă băieţii vor juca la fel ca la Cluj, vor câştiga detaşat acest meci. Va fi un rezultat fără drept de apel în favoarea Universităţii“, a opinat Balaci.
Managerul oltenilor le-a transmis elevilor lui Nicolo Napoli şi sarcina de joc: „Trebuie să fie mai determinaţi, mai agresivi, dar în sensul bun, nu cum a făcut Dănănae când a primit roşu. Oricum, el a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, dar păcat că a cedat şi l-a apucat nebunia după acel gol trei primit de Universitatea şi la care a fost şi el participant la fază“.
Prin vocea căpitanului Dorel Stoica, juveţii promit că se vor revanşa duminică. „Mă voi revanşa cu Pandurii. Este un meci greu pe care trebuie să-l câştigăm. Nu va fi uşor, dar Universitatea are o echipă valoroasă, s-a văzut şi la Cluj, unde, dacă nu existau greşelile noastre copilăreşti, altul ar fi putut fi rezultatul. O victorie cu Pandurii ne-ar aduce liniştea de care avem nevoie“, a spus internaţionalul Craiovei.

Stoica jură că n-a fost blat

După patronul Adrian Mititelu, căpitanul Ştiinţei a anunţat şi el că vrea să meargă la testul poligraf pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Dorel Stoica susţine că şi-a apărat corect şansele în meciul cu CFR Cluj, în ciuda bănuielilor venite inclusiv dinspre clubul Universitatea. „Am fost acuzat că am dat meciul cu CFR! Se înşală amarnic cei care cred asta despre mine. Nimeni nu ştie ce mi s-a întâmplat, dar nu doresc să vorbesc despre asta. Le transmit însă celor care mă acuză că merg la orice biserică, dar şi la testul poligraf cu ei să demonstrez că nu am făcut niciodată ceva de care să-mi fie ruşine. Eu sunt corect şi aşa voi rămâne mereu. Unii nu ştiu decât să acuze, nu să asculte şi să înţeleagă. Eu am un scop, acela de a prinde echipa naţională, şi nu am cum să fac astfel de tâmpenii! Mai greşesc şi eu. Dacă munceşti, nu ai cum să nu greşeşti, dar mă voi revanşa în următoarele partide. Oricum, trec prin nişte momente dificile, psihic sunt la pământ, dar îmi revin eu“, a precizat Stoica.
Acesta a recunoscut însă că golul trei primit de Ştiinţa în partida cu CFR, în care el şi Dănănae s-au încurcat reciproc, a fost „special“. „Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Cred că dintr-o prea mare dorinţă de a ajuta echipa am comis acele erori. La golul trei parcă am fost din Tom şi Jerry“, a mai spus Dorel. După meciul din Gruia, şi patronul Adrian Mititelu anunţase că vrea să meargă la detectorul de minciuni pentru a demonstra că nu a fost vorba de nici o sacoşă cu bani la Cluj.

Joc-şcoală la cantonament

După ce miercuri şi-a ţinut toată ziua elevii în cantonament, programând două şedinţe de pregătire, ieri, antrenorul Nicolo Napoli a fost mai indulgent, oltenii susţinând un singur antrenament. Deşi se dorea ca acesta să aibă loc pe stadionul „Extensiv“, pentru ca alb-albaştrii să se acomodeze cu suprafaţa de joc, şedinţa s-a desfăşurat tot în Lunca Jiului. Arena din Parcul „Romanescu“ este tot în renovare, angajaţii clubului muncind ieri de zor la amenajarea tribunei oficiale şi la refacerea gazonului, care nu se prezintă încă în cele mai bune condiţii.
La cantonament, Napoli şi-a împărţit jucătorii în două echipe, programând un meci-şcoală la care a intervenit ori de câte ori a fost nevoie. Toţi componenţii Ştiinţei sunt apţi de joc, singurul pe care italianul nu va putea conta duminică fiind Dănănae, suspendat. Astăzi şi mâine, craiovenii vor susţine câte un antrenament, urmând să intre în cantonament în această seară.