Știri de ultima orăActualitateAmenzi de peste 4 milioane de lei şi activitatea a zeci de agenţi economici de pe litoral, suspendată de Garda de Mediu

Amenzi de peste 4 milioane de lei şi activitatea a zeci de agenţi economici de pe litoral, suspendată de Garda de Mediu

Comisarii de mediu au aplicat amenzi a căror valoare cumulată depăşeşte 4 milioane de lei şi au suspendat activitatea a zeci de agenţi economici în urma controalelor făcute în ultima săptămână pe litoral. Muşte dintre abaterile constatate sunt legate de gestionarea defectuoasă a deşeurilor, fie că este vorba desăre transport sau depozitare. Un agent economic a fost amendat cu 60.000 de lei, după ce canalizarea de care dispune s-a colmatat iar apele menajere şi cele de la toalete se scurgeau în lacul Neptun 1.

„Garda Naţională de Mediu încheie cele şapte zile de control pe litoral cu 140 de acte de control, 149 de sancţiuni contravenţionale şi amenzi în valoare totală de 4.332.500 de lei. În 24 de cazuri a fost dispusă suspendarea activităţii, în principal pentru funcţionarea fără autorizaţie de mediu, iar pentru o deversare de ape uzate menajere netratate în apele de suprafaţă a fost înaintată o sesizare penală Parchetului”, arată bolanţul Gărdii Naţionale de Mediu în urma controalelor care au avut loc, în perioada 3–9 august, în vârf de sezon estival, pe litoralul Mării Negre. 

Ce au descoperit comisarii Gărzii

Potrivit instituţiei, cele 12 echipe de comisari au acordat prioritate sesizărilor primite de la cetăţeni, după care au continuat verificările făcute la operatorii economici, în special din HoReCa, dar şi pe plaje şi în zone naturale considerate „sensibile”.

Cele mai frecvente nereguli constatate în teren au fost legate de funcţionarea fără autorizaţie de mediu sau nerespectarea acesteia, de gestionarea în mod greşit a deşeurilor şi de evacuarea necorespunzătoare a apelor uzate.

„Una dintre situaţiile care a necesitat intervenţie imediată a fost descoperită în zona lacului Neptun 1, unde comisarii au observat scurgeri de ape fecaloid-menajere netratate printr-o conductă de ape pluviale care se varsă în lac. Verificările au arătat că o canalizare de ape uzate menajere se colmatase, iar acestea se infiltrau într-un cămin de ape pluviale din dreptul intrării în Satul de Vacanţă Prichindel. Operatorul responsabil a fost sancţionat cu 60.000 de lei, iar canalizarea a fost decolmatată în aceeaşi zi, astfel încât scurgerea către lac a fost oprită”, informeaz Garda de Mediu.

Într-un alt caz de deversare a apelor uzate menajere netratate în apele de suprafaţă, Garda Naţională de Mediu a înaintat o sesizare penală Parchetului.

Pentru funcţionarea fără autorizaţie de mediu au fost aplicate 25 de amenzi, în valoare totală de 1,5 milioane de lei, şi  24 de suspendări de activitate. Pentru nereguli privind transportul deşeurilor au fost aplicate 44 de amenzi, în valoare de 710.000 de lei, iar depozitările necontrolate de deşeuri au atras alte 17 amenzi, însumând 865.000 de lei.

În zona Corbu–Vadu, comisarii de mediu, împreună cu reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, au verificat accesul autovehiculelor pe plajă, camparea şi modul în care sunt gestionate deşeurile într-un perimetru în care presiunea turistică poate afecta direct habitatele naturale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Verificări s-au făcut şi pe lacul Sutghiol, unde nu au fost identificate evacuări de ape uzate. Nici pe plajele controlate de la Năvodari până la Vama Veche nu au fost constatate neconformităţi în gestionarea deşeurilor.

Un ochi râde, altul plânge

„Nu cred că 4,3 milioane de lei în amenzi reprezintă un motiv de satisfacţie. Din contră. După patru ani în care revenim, vară de vară, cu echipe extinse pe litoral, faptul că am fost nevoiţi să suspendăm 24 de activităţi ne arată că mai avem destul de lucru. (…)  Vedem însă şi lucruri care s-au schimbat în bine. Sunt plaje mai curate şi sunt zone în care controalele nu mai găsesc problemele din anii trecuţi. Asta este, de fapt, ceea ce vrem să obţinem. Nu să adunăm amenzi de la un an la altul, ci să ajungem în punctul în care nu mai avem pentru ce să le aplicăm. Până atunci, acolo unde găsim situaţii grave, nu vom negocia aplicarea legii”, a declarat comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS