15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportUltimele obstacole până la Beijing

Ultimele obstacole până la Beijing

Severineanca a jucat handbal înainte de a fi campioană la atletism, sport pe care-l îndrăgeşte şi acum la fel de mult.

Medaliată cu aur la CE de cros (tineret) de la Toro (Spania), Ancuţa Bobocel, de 20 de ani, a ajuns luni acasă, la Drobeta Turnu Severin, unde vrea să profite de scurta vacanţă care urmează. Sportiva a dezvăluit cum îşi va petrece Sărbătorile de iarnă, dar şi planurile de viitor.

– Ancuţa, ce înseamnă acest rezultat pentru tine?
– Foarte mult, pentru că este un titlu obţinut în primul meu an când concurez la tineret. În plus, vine să confirme valoarea mea ca alergătoare la cros country, după ce la junioare am reuşit să iau încă trei medalii la această probă, aur, argint şi bronz.
– Cum a fost cursa?
– A fost greu, dar mă bucur că în cele din urmă am terminat bine. Am ales să trec în frunte imediat după start şi acolo am rămas până la sfârşit.
– Presupune această probă o pregătire specială?
– Da. În acest an am stat o lună în Olanda şi m-am antrenat pentru competiţia din Spania. Este o cursă specială, care se bazează foarte mult pe forţă.
– Se poate spune că Moş Crăciun a venit mai repede pentru Ancuţa Bobocel?
– Cu siguranţă. A venit în Spania şi mi-a lăsat acolo o medalie de aur, un cadou foarte frumos.
– Mai aştepţi şi altceva de la el?
– Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru a putea pregăti întrecerile care vin. După Sărbători plec în Portugalia o lună, apoi merg la Campionatul Mondial de Sală de la Valencia. Cea mai importantă competiţie este însă Olimpiada de la Beijing de la vară, unde sunt calificată şi am ca obiectiv trecerea de grupele de calificare.

Descoperită pe semicerc

– Întorcându-ne puţin în timp, îţi mai aminteşti cum ai început atletismul?
– Prima dată am facut handbal. Mi-a plăcut. Şi acum urmăresc la televizor meciurile fetelor când am timp. Apoi, după trei ani de handbal, pe la 13 ani, directorul de la şcoala unde învăţam m-a văzut şi m-a îndrumat către atletism. Aşa am ajuns să lucrez cu domnul Istrate şi să devin campioană la atletism.
– Ce faci în timpul liber?
– În general, mă relaxez. Viaţa de sportiv nu-ţi permite prea multe. Merg la facultate, sunt studentă la FEFS Craiova, în anul doi. În rest, ascult muzică, văd filme şi îmi place să călătoresc.
– Pleci undeva de Sărbători sau rămâi cu prietenii la Severin?
– Cea mai mare parte a timpului voi rămâne la Severin, însă voi merge şi în vizită. Prietenul meu, Alin, care este profesor de sport, este din Craiova. Ne înţelegem foarte bine şi vreau să petrecem cât mai mult timp împreună.

Data naşterii: 3.10.1987
Performanţe: vicecampioană europeană de juniori la 3.000 m obstacole – 2005, campioană europeană la cros, juniori – 2005, vicecampioană europeană cu echipa României de cros, juniori – 2005, locul trei la Campionatul European de cros, juniori – 2006, vicecampioană mondială de juniori la 3.000 m obstacole – 2006, campioană a României (în sală) la 3.000 m seniori – 2007, campioană Balcanică (în sală) la 3.000 m, seniori – 2007, vicecampioană europeană de tineret la 3.000 m obstacole – 2007.
Palmares: 12 medalii la europene şi mondiale, 2 recorduri europene de juniori, 2 recorduri naţionale de tineret, calificată la Olimpiada de la Beijing 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU