13.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNaţionala şi Fiorentina îl aşteaptă pe Mutu

Naţionala şi Fiorentina îl aşteaptă pe Mutu

„Briliantul“ va începe un program intens de recuperare pentru a putea juca în disputa de pe 2 decembrie, dintre Fiorentina şi Inter Milano.

Adrian Mutu, atacantul român al formaţiei AC Fiorentina, face eforturi pentru a-şi reveni cât mai repede, în urma accidentării suferite, dorind să fie apt de joc pe 2 decembrie, când va avea loc partida din Serie A cu Internazionale Milano, echipă la care evoluează fundaşul Cristian Chivu. Mutu va începe un program intens de recuperare pentru a putea juca în disputa cu campioana en-titre a Italiei. „Adrian Mutu îşi doreşte foarte mult să poată evolua în acel meci, la fel ca şi antrenorul Prandelli, care are nevoie de atacantul român, liderul incontestabil al echipei. Tehnicianul formaţiei a observat creşterea constantă în jocul lui Mutu, care este mai rapid decât brazilianul Kaka pe ultimii 20 de metri“, a scris site-ul firenzeviola.it.
„Briliantul“ s-a accidentat într-un meci al Fiorentinei, suferind o leziune de gradul I la muşchiul femural drept, iar perioada de recuperare a fost estimată la trei săptămâni. În urma acestei accidentări, internaţionalul român nu a făcut parte din lotul tricolorilor pentru meciul cu Bulgaria şi nu va juca nici în partida cu Albania din preliminariile CE 2008.

„Mutu este Fenomenul“

Site-ul firenzeviola.it îl consideră pe Adrian Mutu cel mai bun jucător al echipei AC Fiorentina în acest sezon, în care gruparea toscană se află pe locul secund în campionat după disputarea a 12 etape.
Internaţionalul român a primit nota 7,5 pentru prestaţiile din acest sezon, la fel ca şi portarul Sebastien Frey şi fundaşul Alessandro Gamberini. Cea mai mare notă, 9, a primit-o antrenorul Cesare Prandelli, considerat creatorul acestei formaţii. „Doar el este Fenomenul. Cu majuscule, deoarece este singurul jucător care poate salva Fiorentina prin capacităţile sale tehnico-tactice, prin golurile şi prin pasele sale decisive. Acest loc secund al Fiorentinei i se datorează în mare parte. Nouă nu ne rămâne decât să aplaudăm incomensurabilul său talent“, a notat firenzeviola.it.

Absenţa „Briliantului“, regretată de tricolori

Fără accidentatul Adrian Mutu, echipa naţională a României a efectuat, duminică, un antrenament de recuperare şi refacere la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, la care au fost prezenţi 22 de jucători. Naţionala României a sosit sâmbătă noapte de la Sofia, după meciul cu Bulgaria, pierdut cu scorul de 0-1, în preliminariile CE 2008, iar ieri-dimineaţă jucătorii au susţinut un nou antrenament la Mogoşoaia.
Daniel Niculae, cel care l-a înlocuit pe Mutu în partida cu Bulgaria, a recunoscut că absenţa „Briliantului“ a avut un impact major asupra evoluţiei naţionalei României. „În partida de la Sofia a contat absenţa lui Mutu, care a fost principalul marcator din această campanie“, a spus „Nico“.
Şi oficialii Federaţiei Române de Fotbal au fost de acord că prezenţa în prima reprezentativă a lui Mutu are o importanţă foarte mare. „Nu suntem dependenţi de Adrian Mutu, dar prezenţa lui este foarte importantă“, a spus directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS