28.2 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportE rândul căţeluşilor!

E rândul căţeluşilor!

Universitatea – Dinamo
Stadion
„Ion Oblemenco“, sâmbătă, ora 20.45 (Antena 1).
Formaţii probabile:
Universitatea: Bornescu – Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose – Fl. Costea, Săceanu, Prepeliţă, Velcovici – Tănasă, Baird. Antrenor: Nicolo Napoli.
Dinamo: Lobonţ – Galliquio, Scarlatache, Şt. Radu, Pulhac – Chiacu, Mărgăritescu, Boştină, C. Munteanu – Dănciulescu, Bratu. Antrenor: Walter Zenga.
Vor arbitra: T. Lajos – M. Nagy, G. Szabo.

Entuziasmul jucătorilor şi al suporterilor ar putea aduce sâmbătă un nou suflu în tabăra oltenilor, iar Napoli l-ar putea demite pe Zenga.

Pentru Universitatea, un meci cu Dinamo echivalează cu unul de cupă europeană, iar fanii ştiu bine acest lucru. Nu este o exagerare, fosta echipă departamentală din Ştefan cel Mare fiind, de-a lungul anilor, duşmanul „number one“ al oltenilor. Încă din acel campionat 1972/1973, Dinamo a fost „diavolul“, ca să zic aşa, iar metodele folosite de uniformele din Ştefan cel Mare nu pot fi uitate niciodată. Actuala formaţie nu are nici o vină pentru ceea ce s-a petrecut în timpul lui „Ceaşcă“, dar este urmaşa echipei departamentale şi trebuie să-şi ducă mai departe crucea.
„Căţeluşii“ lui Zenga au ajuns vineri seară în Bănie cu un moral destul de şifonat, în ultimele două meciuri cu echipe din provincie ei reuşind să contabilizeze doar două puncte. Conform informaţiilor din tabăra dinamovistă, scaunul lui Zenga se (cam) clatină. Walter îşi joacă postul de antrenor sâmbătă, în meciul cu Universitatea Craiova, o echipă renăscută după victoria cu Poli Timişoara. După toate probabilităţile, Zenga, acuzat că joacă prea defensiv, va schimba acest registru tactic într-unul ofensiv.
Pe lângă atmosfera încordată între antrenor şi acţionari, Dinamo are şi probleme de lot: Adrian Cristea şi Ropotan sunt suspendaţi, iar ex-jucătorul Universităţii, Cosmin Moţi, este accidentat. Totodată, Boştină şi L. Goian sunt incerţi. De tot acest haos ar putea profita astă-seară Universitatea, mai ales că jocul lui Dinamo din era Zenga a devenit destul de previzibil.

„Varză cu carne i-am făcut pe dinamovişti!“

În ciuda faptului că nu cunoaşte foarte bine lotul oltenilor, Nicolo Napoli a demonstrat că ştie, în primul rînd, să aşeze echipa în teren, chiar sacrificând unele piese considerate grele pe vremea „aialaltă“. După victoria extraordinară cu Poli Timişoara, Universitatea nu va mai juca crispat, asta-i clar, iar suporterii ar putea avea sâmbătă un rol foarte important.
Apropo de suporteri: pe 3 noiembrie 1989, Universitatea a învins pe Dinamo cu 1-0, prin golul lui Ciurea. Sorin Cîrţu, antrenorul de atunci al oltenilor, a spus: „Varză cu carne i-am făcut pe dinamovişti! Suporterii au fost senzaţionali, a fost o atmosferă fantastică. Andone, după ani, îmi spunea: Băi, Sorine, am fost pe multe stadioane din România şi din lume, am avut parte de vuietul tribunelor, dar ca la acel meci din noiembrie 1989 n-am mai întâlnit!“. Eroii de atunci sunt: Boldici – Mănăilă (Ceauşilă), Săndoi, Gică Popescu, Ad. Popescu – Ciurea, N. Zamfir, Bica, Olaru – Badea, Pigulea (Neagoe).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

38 COMENTARII