Acasă Sport Boldici vrea să câştige cu Rova

Boldici vrea să câştige cu Rova

-

În seria a IV-a a Ligii a III-a sunt patru echipe din Craiova, cea mai bună clasare – după cele 12 etape disputate până acum – având-o Gaz Metan CFR (locul 1), urmată de Ştiinţa Malu Mare (locul 9), Petrom-Chimia (locul 13) şi Armata (locul 16, retrogradabil). Formaţia de la Depou, cum este cunoscut hibridul rezultat din unirea jucătorilor a trei echipe, CFR, Gaz Metan şi „GP“, îi are antrenori pe Cristea Boldici şi Ionel Luţă, iar director executiv este Eugen „Gină“ Piţurcă.
Antrenorul principal al CS Gaz Metan CFR Craiova a explicat „reţeta“ succesului formaţiei apărute în Bănie în vara acestui an. „Am luat-o de la zero, am adus jucători de la trei echipe din Craiova – CFR, Gaz Metan şi GP -, am muncit cu ei, a fost un fel de supermuncă, şi a ieşit un nucleu de locul 1! Am reuşit deoarece băieţii au fost cuminţi, receptivi, conducerea este în permanenţă alături de echipă, ceea ce este mare lucru atunci când este vorba de oameni de la două entităţi sportive, ca în cazul nostru. Şi, fără modestie, ar trebui adăugată şi experienţa cuplului de antrenori (Cristea Boldici – Ionel Luţă – n.r.)“, a spus Cristea Boldici.

Eugen Piţurcă: „Greul abia acum începe“

În această serie, patru formaţii par a fi angrenate, după aceste 12 etape, în lupta pentru promovarea în Liga a II-a: Gaz Metan Craiova, Curtea de Argeş, Rova Roşiori şi Alro Slatina. Oficialul grupării de la Depou, Eugen Piţurcă, a afirmat: „Suntem pe primul loc, mergem înainte! Nu ne dăm mari, rezultatele vorbesc de la sine, greul însă abia acum începe, iar campionatul este lung. Important este faptul că toţi de la club îşi văd de treabă“.
Chestionându-l pe Cristea Boldici despre accederea în Liga a II-a, tehnicianul oltean a punctat: „Nu suntem încă pregătiţi pentru promovare, dar prin prisma evoluţiilor reuşite, a rezultatelor bune, am ajuns pe primul loc. Vrem să terminăm turul în postura de lider, apoi mai vedem. Nu avem, ca  obiectiv, promovarea, ci ne-am propus în acest sezon o clasare în primele opt locuri. Nu ne plac vorbele mari şi multe, ci ne vedem de treabă. Vineri (mâine – n.r.) avem un meci dificil, în deplasare, cu Rova Roşiori, este un fel de derbi al seriei. Mergem să câştigăm!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

1 COMENTARIU