14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltenii vor la Europene

Oltenii vor la Europene

Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia găzduieşte astăzi, de la ora 10.30, finala Campionatului Naţional pentru fotbalişti amatori, protagoniste fiind selecţionatele Olteniei şi Ardealului. Învingătoarea va reprezenta România în Cupa Regiunilor UEFA (ediţia a 6-a). Selecţionata Olteniei, antrenată de Sorin Pătraşcu şi Cornel Roman, a obţinut titlul de campioană naţională în ultimi doi ani şi a participat în Cupa Regiunilor UEFA. „Mergem la Mogoşoaia să câştigăm trofeul. Nu va fi uşor, dar simt că tot noi vom fi campioni, pentru a treia oară consecutiv“, a spus ieri, la plecarea spre Mogoşoaia, „principalul“ Sorin Pătraşcu. Acesta are la dispoziţie pentru meciul cu Ardealul 18 jucători: Cătălin Tabacu, Nicu Ionele, Ionuţ Dimian, Ionuţ Rotaru, Claudiu Sandu, Elvis Enache, Răzvan Bălan, Daniel Ochea, Alin Guţă, Alin Chiliman, Ionuţ Gae, George Hrelea, Marius Stănculescu, Nicolae Butoi, Ionuţ Goge, Claudiu Vintilă, Ilie Balaci Corcoveanu şi Alin Băluţoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS