24.5 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMiriuţă neagă plecarea lui Radu de la Wolfsburg

Miriuţă neagă plecarea lui Radu de la Wolfsburg

Vasile Miriuţă, impresarul atacantului Sergiu Radu de la WfL Wolfsburg, a declarat,   într-un interviu publicat ieri de cotidianul german Bild, că internaţionalul român nu va părăsi în ianuarie această grupare pentru a se întoarce la Energie Cottbus.
Miriuţă s-a întâlnit luni cu Felix Magath, antrenorul formaţiei Wolfsburg, iar la ieşire a fost întrebat de reporterii de la Bild dacă Sergiu Radu va pleca din iarnă la Cottbus. „Prostii! Radu se simte bine aici, iar Magath este mulţumit de el. A fost doar rezervă pentru că lotul este numeros şi competiţia este acerbă“, a spus Miriuţă.
Săptămâna trecută, Sergiu Radu a declarat că va pleca de la Wolfsburg dacă nu este folosit, după ce a jucat doar 30 de minute în ultimele şase etape. Oficialii lui Cottbus        şi-au arătat disponibilitatea pentru a-l readuce la echipă pe Sergiu Radu, care a fost golgheterul echipei în sezonul trecut.
Alături de Radu, în vara acestui an a mai ajuns la Wolfsburg şi Vlad Munteanu, nici el nefiind folosit prea des de antrenorul Felix Magath.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS