13.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024

Dorit de Steaua

Fostul secretar general al Universităţii Craiova are o ofertă din Ghencea, recunoscând că este posibil să îşi mute biroul în Bucureşti.

Vorbind despre suspendarea lui Mircea Bornescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, aprecia că acest caz a fost pierdut de Universitatea Craiova din cauza incompetenţei oficialilor olteni care au reprezentat Ştiinţa la judecata FRF. „Şase etape pentru Bornescu sunt enorm. Nu se face aşa ceva! Păcat că la Universitatea Craiova nu mai este acest conducător tânăr, Ovidiu Costeşin. Sunt convins că, dacă era el la cazul Bornescu, oltenii scăpau fără suspendare. Eu, în locul lui Mititelu, aş face tot posibilul să-l aduc din nou pe Costeşin la Craiova, pentru că sigur îl va lua o echipă mare“, a spus „Corleone“, care s-a ferit să rostească numele vreunui club.

„Orice este posibil“

Surse bine informate susţin că Ovidiu Costeşin va ajunge în Ghencea, mutarea urmând să se oficializeze după meciul direct Steaua – Universitatea Craiova sau cel mai târziu la iarnă. Costeşin, care ţinea actele Ştiinţei şi se ocupa de litigiile grupării craiovene, a fost remarcat de Valeriu Argăseală, preşedintele clubului Steaua. Acesta l-a anunţat pe Ovidiu că vrea să îl aibă ajutor în Ghencea, iar fostul secretar general al clubului Universitatea a cerut timp de gândire.
Ieri, Costeşin a lăsat să se înţeleagă că ar putea da curs ofertei. „Orice este posibil. Nu vreau să comentez mai multe, pentru că s-ar putea interpreta. În plus, vreau să mai profit de perioada asta de vacanţă. Mă uit la meciuri ca orice suporter şi îmi văd de viaţa mea. Sunt mai liniştit, chiar şi apropiaţii au remarcat că de când am plecat de la Universitatea sunt mai relaxat şi mi-a revenit zâmbetul“, a comentat Costeşin, care ieri sărbătorea o lună de când a părăsit Ştiinţa.

A cedat psihic

Plecarea lui Ovidiu Costeşin nu a fost întâmplătoare, survenind după o perioadă în care oficialul craiovean a fost „terorizat“. Costeşin a povestit unor apropiaţi că a avut momente în care, din cauza stresului şi a problemelor din club, se închidea în birou şi plângea. Apoi a decis să părăsească Universitatea, chiar dacă Mititelu l-a avertizat că n-o să mai aibă patron mai înţelegător decât el şi că oricum va găsi înlocuitori pe măsură. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII