25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPiţurcă, artizanul calificării României

Piţurcă, artizanul calificării României

Reprezentativa de fotbal a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2008, la opt ani de la ultima performanţă similară, în urma rezultatelor înregistrate, miercuri, în partidele disputate în Grupa G a preliminariilor competiţiei. România s-a calificat matematic la CE 2008, după ce a învins în deplasare, cu 2-0, echipa Luxemburgului, iar Bulgaria a remizat, în deplasare, cu Albania, scor 1-1. În urma acestui rezultat, România s-a distanţat la şapte puncte de Bulgaria, care ocupă locul trei în Grupa G şi care mai poate câştiga cel mult şase puncte în ultimele două întâlniri pe care le mai are de disputat în actualele preliminarii.
Selecţionerul tricolorilor, Victor Piţurcă, este la a doua calificare cu România la un turneu final, după ce tot el se afla la cârma naţionalei noastre şi la ultima performanţă similară, înregistrată în 1999. Atunci, România s-a calificat la CE 2000 după ce în preliminarii nu a înregistrat nici o înfrângere în Grupa a 7-a, în care a avut ca adversare Portugalia, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan şi Liechtenstein.
Ca şi în urmă cu opt ani, în momentul asigurării calificării reprezentativa României este neînvinsă în preliminariile CE 2008 şi este lideră în Grupa G.

„Am făcut performanţă“

Victor Piţurcă a spus că este o performanţă ca echipa naţională a României să fie calificată la turneul final al Campionatului European din 2008 cu două etape înainte de încheierea preliminariilor.
„Putem considera o performanţă faptul că suntem calificaţi cu două jocuri înainte de finalul grupei“, a spus Piţurcă.
Selecţionerul a exclus posibilitatea de a folosi altă garnitură decât cea de bază în meciul din deplasare cu Bulgaria.
„De ce n-am merge cu prima garnitură? E foarte important să începem să pregătim turneul final. Nu încercăm să ne răzbunăm după egalul de la Constanţa. Ăsta e fotbalul, trebuie să te aştepţi la orice, iar ei atunci şi-au făcut datoria. Pe mine nu mă interesează jignirile din presă, ci aspectul sportiv“, a spus Piţurcă.

„Am avut puţine emoţii cu Luxemburg“

Despre meciul de miercuri, cu Luxemburg, Piţurcă a spus: „Ne doream această victorie foarte importantă. Am avut puţine emoţii, dar nu a fost un meci foarte dificil. Când joci cu un adversar atât de valoros ca Olanda şi depui un asemenea efort, organismul simte nevoia de relaxare. Băieţii au jucat însă cum trebuia şi se vede rezultatul. E greu fără un jucător de valoarea lui Mutu, dar băieţii s-au întrecut pe ei înşişi“.
Victor Piţurcă s-a declarat mulţumit de evoluţiile lui Florentin Petre şi Ciprian Marica: „Am avut nevoie de un mijlocaş de bandă de valoarea şi experienţa lui Florentin Petre. La fiecare joc îşi face datoria, e bine că a reuşit să şi marcheze, pentru că a avut o perioadă mai dificilă la echipa de club. Şi Marica a înscris un gol foarte important pentru el. Sper să-l fi scos din umbra în care a intrat la echipa de club. La naţională a jucat foarte bine, sper să înceapă să marcheze şi la Stuttgart“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS