20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportÎnvingem şi mergem la Euro

Învingem şi mergem la Euro

România – Olanda
Stadion
„Farul“, Constanţa, sâmbătă, ora 20.15 (TVR 1).
Formaţii probabile:
România:
Lobonţ – Ogăraru, Tamaş, Goian, Raţ – Nicoliţă, Chivu, Codrea, Dică – Mutu, Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.
Olanda: Stekelenburg – Heitinga, Ooijer, Mathijsen, Bouma – De Jong, De Zeeuw, Seedorf – Van der Vaart, Van Nistelrooy, Babel. Antrenor: Marco van Basten.
Vor arbitra: Kyros Vassaras – Dimitrios Bozatsidis, Dimitrios Saraidaris (Grecia).

O victorie în faţa „Portocalei mecanice“ i-ar asigura naţionalei noastre accederea la Campionatul European din 2008.

Echipa României va întâlni, sâmbătă, naţionala Olandei, la Constanţa, în preliminariile CE 2008, după unsprezece meciuri consecutive fără înfrângere pe teren propriu. Ultima înfrângere acasă a României datează din 26 martie 2005, când, întâmplător sau nu, a întâlnit Olanda. Atunci, Cocu şi Babel au marcat golurile victoriei cu 2-0. După acel insucces, România a colecţionat 11 meciuri fără înfrângere, zece victorii şi un egal. Să remarcăm că trupa lui Victor Piţurcă a păstrat poarta intactă în nouă din cele unsprezece meciuri.
Având în vedere statistica, naţionala Olandei va avea viaţă grea în disputa de pe stadionul „Farul“, mai ales că Mutu, Chivu şi ceilalţi tricolori sunt hotărâţi să nu mai rateze prezenţa la încă un turneu final. O victorie în faţa „Portocalei mecanice“ i-ar asigura naţionalei noastre calificarea la Campionatul European din 2008, care se va desfăşura în Austria şi Elveţia.
Căpitanul echipei României, Cristian Chivu, a spus că el şi coechipierii săi sunt conştienţi de importanţa disputei cu batavii.
„Este un meci important pentru noi, suntem pentru prima oară după şapte ani atât de aproape de calificarea la un turneu final. Toată România aşteaptă cu speranţă acest meci. Pe hârtie, Olanda are o echipă mai bună, dar jucăm acasă şi, mai presus de toate, avem încredere în propriile forţe“, a spus Chivu.

„Piţi“ vrea încă o campanie victorioasă

Victor Piţurcă este ultimul selecţioner care a calificat România la un turneu final. Este vorba despre CE 2000, din Belgia şi Olanda, competiţie unde naţionala tricoloră a acces fără să fi pierdut vreun meci în preliminarii. Având experienţa acelei campanii de succes, Piţurcă a gestionat foarte bine şi actualele preliminarii, iar România ocupă primul loc în Grupa G, înaintea rivalelor Olanda şi Bulgaria. Selecţionerul tricolorilor ştie că o victorie împotriva Olandei i-ar asigura calificarea la CE 2008.
„Ar fi foarte importantă victoria, iar şansele noastre ar creşte considerabil. S-ar putea să se încheie conturile sâmbătă sau să se joace până la final soarta calificării. Ştim cu toţii că avem nevoie de victorie cu Olanda, însă mai ştim că e foarte dificil să învingi un asemenea adversar“, a spus antrenorul naţionalei României, care nu-i va putea utiliza în disputa cu batavii pe portarul Dănuţ Coman, pe fundaşul Cosmin Contra, precum şi pe mijlocaşii Mirel Rădoi, Răzvan Cociş şi Laurenţiu Roşu, care sunt accidentaţi.

Van Basten nu schimbă sistemul

Olanda se va prezenta la meciul de la Constanţa şi fără portarul Van der Sar. Acesta a suferit, în urmă cu câteva săptămâni, o fractură la degetul mare de la piciorul stâng şi, iniţial, se credea că va putea fi recuperat pentru partida din această seară, fiind inclus de Van Basten în lot. În cele din urmă, s-a renunţat la goak-keeper-ul legitimat la Manchester United, iar poarta batavilor la Constanţa va fi apărată, cel mai probabil, de Maarte Stekelenburg (Ajax Amsterdam), care s-a alăturat lotului abia miercuri seară, din cauza unui deces în familie.
În urma unor accidentări uşoare, alţi patru jucători din lotul Olandei, Clarence Seedorf, Kew Jaliens, Hedwiges Maduro şi Wilfred Bouma, s-au antrenat începând de miercuri, fiind menajaţi la şedinţa de pregătire de marţi. Aceştia vor fi însă apţi de joc pentru confruntarea de la Constanţa. Nu acelaşi lucru se poate spune despre atacantul lui Liverpool, Dirk Kuyt, trecut pe lista indisponibililor la mijlocul acestei săptămâni. În locul său a fost adus Danny Koevermans (PSV Eindhoven), care, probabil, va lua loc pe banca de rezerve. La Constanţa nu vor avea drept de joc Mario Melchiot, Robin van Persie şi Wesley Sneijder, suspendaţi în urma cartonaşelor galbene primite în meciurile anterioare.

Preliminarii CE 2008

Programul meciurilor de sâmbătă, din preliminariile CE 2008:
Grupa A: Polonia – Kazahstan, Belgia – Finlanda, Azerbaidjan – Portugalia, Armenia – Serbia; Clasament: 1. Polonia 21, 2. Finlanda 19, 3. Portugalia 17, 4. Serbia 16, 5. Belgia 11, 6. Armenia 8, 7. Kazahstan 7, 8. Azerbaijan 5.  
Grupa B: Scoţia – Ucraina, Insulele Feroe – Franţa, Italia – Georgia; Clasament: 1. Scoţia 21, 2. Italia 20, 3. Franţa 19, 4. Ucraina 13, 5. Lituania 10, 6. Georgia 7, 7. Insulele Feroe 0.
Grupa C: Moldova – Turcia, Grecia – Bosnia, Ungaria – Malta; Clasament: 1. Grecia 19, 2. Norvegia 17, 3. Turcia 17, 4. Bosnia-Herţegovina 13, 5. Ungaria 9, 6. Malta 5, 7. Moldova 5.
Grupa D: Slovacia – San Marino, Cipru – Ţara Galilor, Irlanda – Germania; Clasament: 1. Germania 22, 2. Cehia 20, 3. Irlanda 14, 4. Slovacia 10, 5. Ţara Galilor 10, 6. Cipru 10, San Marino 0.
Grupa E: Anglia – Estonia, Croaţia – Israel; Clasament: 1. Croaţia 23, 2. Anglia 20, 3. Rusia 18, 4. Israel 17, 5. Macedonia 8, 6. Estonia 4, 7. Andorra 0.
Grupa F: Islanda – Letonia, Danemarca – Spania, Liechtenstein – Suedia; Clasament: 1. Suedia 19, 2. Spania 19, 3. Irlanda de Nord 16, 4. Danemarca 14, 5. Islanda 8, 6. Letonia 6, 7. Liechtenstein 4.     
Grupa G: România – Olanda, Belarus – Luxemburg, Slovenia – Albania; Clasament: 1. România 20, 2. Olanda 20, 3. Bulgaria 18, 4. Slovenia 10. 5. Albania 9, 6. Belarus 7, 7. Luxemburg 0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII