25.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSlavia s-a înclinat la Sevilla

Slavia s-a înclinat la Sevilla

Sevilla nu a avut un început grozav de sezon, dar şi-a trecut în cont toate cele trei puncte din meciul cu Slavia Praga, pe care a învins-o cu 4-2 pe teren propriu.

După ce a înregistrat patru înfrângeri la rând, FC Sevilla a reuşit să-şi revină în faţa Slaviei Praga, pe care a depăşit-o cu 4-2, în Grupa H a Ligii Campionilor, din care mai fac parte Steaua şi Arsenal Londra. Sevilla a început cum nu se poate mai bine şi, în minutul 9, a deschis scorul graţie reuşitei lui  Kanoute, bine servit de Jesus Navas. Slavia nu s-a demoralizat, iar în minutul 19 a reuşit să restabilească egalitatea, Pudil înscriind după o combinaţie între Matej Krajeik, Petr Janda şi Dragutinovic. La pauză, scorul a fost totuşi 2-1, Luis Fabiano marcând în minutul 27 după o pasă în diagonală a lui Keita, mingea trecând şi pe la Kanoute.
La începutul reprizei secunde, Slavia a avut două acţiuni periculoase de atac, dar Stanislav Vlcek, jucătorul care a calificat formaţia cehă în grupe prin cele două reuşite din „dubla“ cu Ajax, şi Tijani Belaid nu au izbutit să-l învingă pe portarul Andreas Palop. Cei care au înscris au fost tot spaniolii, care au dus scorul la 3-1 în minutul 58, Escude trimiţând în plasă din interiorul careului. La acest scor, antrenorul Juande Ramos l-a scos pe Fabiano şi l-a introdus pe Kone, acesta din urmă reuşind, în minutul 69, să marcheze al patrulea gol al gazdelor, fructificând o pasă bună a lui Kanoute. În finalul partidei de pe „Raman Sanchez-Pizjuan“, Slavia Praga a redus din handicap prin Kalivoda (’90+2), care a profitat de faptul că Palop a respins greşit un şut expediat de Kone.
 
Antrenorul Slaviei vrea locul al treilea

Karel Jarolim, antrenorul Slaviei Praga, a declarat, după înfrângerea de la Sevilla, că echipa sa vizează ocuparea poziţiei a treia în Grupa H a Ligii Campionilor, poziţie care asigură participarea în 16-imile Cupei UEFA. „Mă aşteptam ca Sevilla să joace aşa după patru înfrângeri consecutive. Le-am făcut însă cadou trei goluri. În repriza a doua ne-am îmbunătăţit jocul, dar am continuat să facem greşeli ca şi în prima parte a meciului, iar acest lucru ne-a costat. În orice caz, favoritele sunt Arsenal şi Sevilla. Noi mai avem de disputat două meciuri pe teren propriu şi ţinta noastră este să ne clasăm pe locul trei pentru a continua în Cupa UEFA“, a spus Karel Jarolim.
După două meciuri disputate în Liga Campionilor, Slavia Praga este pe locul trei, cu trei puncte, la egalitate cu Sevilla, echipă cu un golaveraj mai bun. Pe ultimul loc în Grupa H se situează Steaua, care nu a acumulat nici un punct. Cu şase puncte din tot atâtea posibile, Arsenal este lideră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS