Acasă Sport Stroe are încredere în juveţi

Stroe are încredere în juveţi

-

La finele partidei cu Farul Constanţa, „creatorul“ Craiovei Maxima, Corneliu Stroe, s-a declarat mulţumit de cum s-au mişcat elevii lui Florin Cioroianu pe teren, punctând faptul că nu l-a surprins rezultatul final, ci dăruirea alb-albaştrilor. Cu toate că le-a acordat votul său de încredere, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova i-a atenţionat pe jucătorii Ştiinţei că mai este mult de muncă până să-şi atingă obiectivul şi trebuie să fie concentraţi la maximum pentru partidă.
„Nu este cu totul altceva, este Craiova care a fost în ultima parte a campionatului, cea care a terminat sezonul en fanfare. Nu rezultatul mă încântă pe mine cel mai mult, că asta este o urmare logică a evoluţiei echipei, ci atitudinea jucătorilor. Formează o echipă bine articulată şi sper să facă o figură frumoasă. Important este să nu uite că sunt destule etape în faţă şi trebuie să gestioneze cât mai bine momentele bune şi să ştie să treacă peste cele mai puţin faste“, a spus fostul conducător al Ştiinţei. „Se pare că Tănasă are stofă de golgheter, ca să zic aşa, dar trebuie să confirme şi de acum încolo“, a completat Corneliu Stroe.

ȘTIRI VIDEO GdS

Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 25 octombrie, ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „De la...