12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPloaie, mandat de patru etape

Ploaie, mandat de patru etape

Daca in urma cu doua zile presedintele clubului Minerul Motru, Ion Dobritoiu, anunta demiterea antrenorului Marcel Ploaie, ieri acesta a gasit vinovatii pentru rezultatele slabe ale echipei in alta parte. Consiliul Director al clubului a hotarât in urma unei analize ca jucatorii cu aere de vedeta sunt raspunzatori pentru insuccesele echipei, acestora blocându-li-se primele pâna când echipa va atinge obiectivul propus, promovarea in Liga a II-a. Tehnicianul Ploaie a primit un ultim avertisment, sa câstige toate jocurile pâna la derbiul seriei cu Severnav. „Am considerat ca nu numai antrenorul este vinovat. I-am dat termen ca in urmatoarele patru etape, pâna la meciul cu Severnav, sa câstige toate partidele. Am ajuns la concluzia ca nu trebuie destabilizata echipa acum in lupta pentru promovare. Am facut o analiza si ne-am dat seama ca promovarea nu este pierduta la ce jocuri urmeaza in serie. Depinde de jucatori. Speram ca infrângerea de la Bals sa-i fi trezit, sa nu mai intre pe teren cu aere ca sunt jucatori de divizia A sau B. Pe unde am jucat au tratat meciurile de sus. Li s-au blocat primele, sper ca au inteles fenomenul si, in functie de cum se comporta, isi vor primi si drepturile salariale. Am transmis un mesaj antrenorilor si jucatorilor ca daca lucrurile continua in felul acesta nu vom mai fi impreuna“, a declarat ieri presedintele Dobritoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS