16.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Pandurii“ fac bilantul

„Pandurii“ fac bilantul

Echipa lui Eugen Neagoe a disputat in Turcia cinci jocuri amicale, trei incheiate la egalitate, 0-0 cu Borussia Mönchengladbach II (Germania), 0-0 cu Rijeka (Croatia) si 2-2 cu Metalurg Donetk (Ucraina), si doua victorii, 2-1 cu Sturm Graz (Austria) si 2-0 cu Fehervar (Ungaria). Gorjenii sunt implicati in prezent intr-un turneu amical dotat cu Cupa Arcadia, unde pot câstiga si bani daca ajung in finala mare, premiile puse in joc fiind de 4.000 de euro pentru locul I si 2.000 de euro pentru locul II. In cadrul acestui turneu, gorjenii urma sa joace aseara in compania formatiei FC Kosice. „Mai avem doar o saptamâna de stat aici. Cred ca a fost o pregatire foarte reusita din toate punctele de vedere“, a declarat conducatorul delegatiei gorjene, Viorel Temelescu.


Spre deosebire de alte echipe prezente in Antalya care sunt nevoite sa dispute amicale cu adversari de slaba calitate, Pandurii a fost favorizata din acest punct de vedere. „Radu Matasareanu, omul care se ocupa de organizare, si-a facut datoria la superlativ si ne-a facut un program cum ne-am fi dorit noi. Am jucat cu echipe bune din Europa si nu am pierdut, ceea ce spune multe despre pregatirea de aici si nivelul echipei. Mai ales din punctul de vedere al antrenorului Eugen Neagoe cantonamentul a fost reusit, pentru ca a avut ocazia sa ruleze toti jucatorii disponibili“, a mai spus Temelescu.


Ilie ar putea juca pentru Pandurii


Singurul jucator indisponibil in acest moment este Zoicas, caruia i-a recidivat o mai veche accidentare la genunchi, restul fiind apti. In plus, „pandurii“ l-au câstigat pe Adrian Ilie, care se pregateste de câteva zile cu echipa, Neagoe intentionând sa-l foloseasca in ultimul meci al turneului câteva minute. „Baietii s-au pregatit foarte bine. Dupa cum se vede, avem terenuri bune la dispozitie, nu sunt probleme deosebite de accidentari si am mai cooptat intre timp un jucator, pe Adi Ilie, care, chiar daca nu face parte din lot, se pregateste cot la cot cu jucatorii si, in plus, ii mobilizeaza“, a mai spus Temelescu.


Prezenta fostului international Adrian Ilie printre „panduri“ ii inhiba pe unii dintre elevii lui Eugen Neagoe. Enescu a ratat mai multe centrari pentru Ilie spre disperarea lui Eugen Neagoe, care l-a certat: „Enescule, nu avem programat antrenament fizic. L-ai alergat destul pe Adrian, da centrarea buna“. „Ma intimideaza“, a fost raspunsul sincer al tânarului fotbalist de la Pandurii, afirmatie care a stârnit zâmbete printre colegii sai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS