10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„S-a vazut forta echipei noastre“

„S-a vazut forta echipei noastre“

Selectionerul Victor Piturca a declarat ca victoria din meciul amical contra Spaniei, obtinuta de România, miercuri, la Cadiz, scor 1-0, este foarte importanta pentru tricolori, care au reusit sa atraga atentia asupra lor.


„Era momentul sa mai câstigam si noi contra unei echipe mari. A fost un test bun pentru mine si pentru echipa, important este ca am reusit un joc bun, mai ales in a doua repriza, si sa ne adjudecam victoria. Le-am spus baietilor ca este o victorie foarte importanta pentru ei, toata atentia va fi indreptata spre ei“, a spus Piturca.


Selectionerul tricolorilor a mentionat ca in partea a doua a meciului nationala României a fost foarte buna, din punct de vedere al circulatiei balonului si al organizarii.


„Spania a dominat in prima repriza, in a doua am revenit, vazându-se forta de joc a echipei noastre. Am jucat foarte ofensiv, dar am luat masuri la pauza, vazând anumite slabiciuni, i-am introdus pe Buga si Rosu, care au schimbat jocul total. Maldarasanu nu este inca recuperat total, nu este la parametrii optimi“, a comentat selectionerul.


Intrebat daca s-a simtit in meciul de la Cadiz absenta atacantului Adrian Mutu, Victor Piturca a raspuns: „Cu el poate am fi batut cu 2-0 sau, cine stie, poate am fi pierdut“.


Piturca a subliniat ca pâna la meciul cu Olanda mai este timp, iar acum exista linistea necesara pentru a pregati aceasta partida: „Trebuie sa fim in forma atunci si sa avem sansa“.


Aragones: „România este un mare adversar“


Selectionerul Spaniei, Luis Aragones, a recunoscut ca echipa sa nu a stiut sa reactioneze dupa golul primit in meciul cu România, despre care a afirmat ca a fost un „mare adversar“.


„Am fost stapânii balonului in prima repriza si in primele zece minute din a doua parte, dar golul primit ne-a facut nervosi in toate sensurile“, a spus Aragones.


El si-a exprimat regretul pentru ca ocaziile de gol nu au fost transformate, apreciind ca este normal ca „un mare adversar“, asa cum este echipa României, sa profite de acest lucru.


Aragones a opinat ca este normal ca echipa sa fie fluierata atunci când nu câstiga.


„Este pacat ca atunci când joci bine si ai ocazii nu le fructifici. Prima repriza a fost una dintre cele mai bune facute de Spania. România este o echipa buna, cu o conditie fizica buna, si se stia ca poate complica lucrurile“, a mentionat Aragones.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS