Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova, împreună cu polițiștii de frontieră, au desfășurat, marți, 9 septembrie, o activitate informativ-preventivă pe Aeroportul Internațional Craiova. Acțiunea a urmărit prevenirea consumului de droguri și a altor substanțe cu efect psihoactiv.

Materiale informative și discuții cu pasagerii
Activitatea a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Craiova.
În cadrul acțiunii, oamenii legii au distribuit materiale de informare și au discutat cu cetățenii despre riscurile și consecințele consumului de droguri și al altor substanțe cu efect psihoactiv.
Scopul principal a fost creșterea gradului de conștientizare și prevenirea unor comportamente care pot pune în pericol atât siguranța individuală, cât și pe cea a celor din jur.
Acțiunile preventive vor continua
Polițiștii anunță că astfel de activități vor continua și în perioada următoare.
Demersurile urmăresc menținerea unui climat de legalitate și siguranță în domeniul transportului public și informarea cetățenilor cu privire la consecințele consumului de substanțe interzise.
Citeşte şi: „Brânza frământată de Teaca”, recunoscută de Comisia Europeană ca Indicație Geografică Protejată

