17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albastrii, contra represiunilor

Alb-albastrii, contra represiunilor

In cadrul unei emisiuni sportive, care a avut loc luni seara pe un post local de televiziune, Madalin Ciuca si Ovidiu Costesin au vorbit despre ultimele evolutii ale Universitatii. Discutia libera a condus, inevitabil, si la incidentele petrecute la meciul cu Petrolul Ploiesti, in urma caruia suporterii alb-albastri au fost „pedepsiti“ cu excluderea din tribunele stadionului „Ion Oblemenco“ timp de doua etape. Nici unul dintre invitati nu a fost de acord cu decizia luata de Comisia de Disciplina. In opinia capitanului Universitatii si a directorului executiv, care a fost prezent la toate „judecatile“, membrii comisiei au dezavantajat gruparea olteana, in timp ce faptele „lupilor galbeni“ au fost mai mult ocarite, decit pedepsite.


„De la suporterii Petrolului a pornit totul. Au rupt scaunele din tribuna si le-au aruncat in fanii Universitatii. La comisie, aceste lucruri nu s-au luat in calcul, desi noi, reprezentantii Universitatii, am inaintat si probe. Ce s-a intimplat la sfirsitul meciului, cind suporterii olteni au intrat pe gazon, a fost fatal. Practic, suspendarea terenului de acolo ni s-a tras. Este regretabil ce s-a intimplat, dar ce puteam noi sa facem?“, a spus Costesin, mentionind totodata ca numai echipa a avut de pierdut.


La rindul sau, Ciuca a recunoscut ca absenta publicului de pe stadion este resimtita de intreg lotul craiovean, pentru ca fanii, prin aportul pe care il au in timpul partidelor, ii propulseaza spre buturile adverse. „Cind avem suporterii alaturi, ne simtim mult mai in siguranta. Presiunile acestora facute asupra adversarului ne-au ajutat de fiecare data. Simbata, cu CS Otopeni, ne-am simtit singuri, cu toate ca se auzeau scandarile celor de pe Sala Polivalenta. Locul lor este insa in tribune, nicidecum pe Polivalenta, dar pentru acest lucru trebuie sa fie mult mai maleabili si calmi cind este vorba de provocari, pentru ca toata lumea are de pierdut“, a spus Madalin Ciuca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS